„Bucătarul lui Putin” recrutează pușcăriași: „Eu pot să vă scot de aici vii. Allah și Dumnezeu vă scot doar în coșciug”

18 Sept. 2022, 18:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Sept. 2022, 18:36 // Actual //  bani.md

Un videoclip făcut public de echipa lui Aleksei Navalnîi arată cum Rusia recrutează pușcăriași pentru a lupta pe frontul din Ucraina alături de grupul Wagner. Un bărbat, despre care se spune că ar fi oligarhul Evgheni Prigojin, le promite deținuților că vor fi grațiați dacă acceptă să se înroleze.

Vladimir Putin pare a fi disperat să recruteze noi soldați care să lupte pe frontul din Ucraina, alături de grupul de mercenari Wagner. Armata rusă apelează tot mai des la pușcăriași cărora le promite grațierea.

Echipa lui Aleksei Navalnîi, cel mai mare opozant al lui Putin, a publicat un videoclip, în care o persoană, despre care se spune că ar fi oligarhul Evgheni Prigojin, numit și „bucătarul lui Putin“, încearcă să recruteze deținuți.

În imagini, se vede cum un bărbat se adresează unui grup mare de deținuți, adunați în curtea unei închisori. El spune că este membru al grupuluiWagner și explică care sunt condițiile pentru a lupta în Ucraina. Oligarhul a negat în repetate rânduri că a încercat să recruteze deținuți și a spus că nu are nicio legătură cu grupul de mercenari Wagner.

Ce li se promite deținuților

Recrutorul le spune deținuților că, dacă au împlinit peste 22 de ani, se pot alătura grupului. Cei mai tineri trebuie să aibă acordul familiei, iar cei peste 50 de ani să dovedească că au o condiție fizică bună.

Bărbatul mai afirmă că, în cursul misiunilor de luptă, sunt interzise jaful, consumul de alcool sau droguri, dar și înreținerea de relații sexuale cu localnicii.

Deținuților li se promite că vor fi grațiați după ce vor lupta cel puțin șase luni pe frontul din Ucraina. În plus, sunt avertizați că vor fi împușcați dacă încearcă să dezerteze. Ca să îi convingă, recrutorul le povestește și despre victoriile pe care le-ar fi obținut soldații ruși în Ucraina și susține că grupul este extrem de bine înarmat.

„Grupul Wagner are de două ori și jumătate mai multe muniții decât au fost folosite pentru bătălia de la Stalingrad din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial“, spune recrutorul.

Decizie rapidă

La finalul discursului deținuții au la dispoziție cinci minute pentru a lua o decizie.  „Vă poate scoate cineva din închisoare?”.  Ar fi doi care pot, Allah și Dumnezeu, dar ei vă scot doar în coșciug. Eu pot să vă scot de aici vii, dar nu pot să promit și că o să rămâneți în viață”, mai spune bărbatul în videoclip.

Se pare că aceste vizite nu sunt pe placul comandanților de închisori. Se recrutează chiar și deținuți violenți, condamnați pentru infracțiuni grave, mizându-se pe faptul că nu au nimic de pierdut. Odată ce aceștia află că vor putea pleca din închisoare provoacă revolte sau agresează alți deținuți. Totul pentru că știu că nu vor fi pedepsiți, deoarece au acceptat să lupte în Ucraina, potrivit ziare.com.

 

Realitatea Live

08 Dec. 2025, 17:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Dec. 2025, 17:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul accelerează lansarea celei mai mari licitații eoliene din istoria țării, cu stocare obligatorie, pentru a respecta termenul-limită impus de UE. Comisia de licitații pentru instalarea celor 170 MW de capacități eoliene, care includ și obligativitatea instalării sistemelor de stocare a energiei electrice în volum de 0,25 MWh pentru fiecare MW (echivalentul a 44 MWh de stocare), s-a întrunit pe 8 decembrie 2025 în prima ședință de lucru dedicată examinării proiectului documentației.

În cadrul ședinței, membrii Comisiei au decis publicarea proiectului documentației pentru consultări finale, oferind operatorilor economici, investitorilor și altor părți interesate posibilitatea de a transmite observații și propuneri până la 11 decembrie 2025.

Potrivit Ministerului Energiei, această etapă este esențială pentru asigurarea unui proces transparent și competitiv, în condițiile în care licitația vizează cea mai mare rundă de proiecte eoliene din istoria Republicii Moldova, cu integrarea obligatorie a stocării energiei — un element critic pentru stabilitatea sistemului electroenergetic.

Următoarea ședință a Comisiei este programată pentru 15 decembrie 2025, când urmează să fie analizată documentația finală și să fie aprobat anunțul de lansare a procedurii de licitație.

Autoritățile subliniază că termenul accelerat al consultărilor este determinat de angajamentele asumate de Guvern prin Scrisoarea de Intenție semnată cu Comisia Europeană la 4 februarie 2025, care obligă Moldova să lanseze licitația pentru acordarea statutului de producător eligibil mare până la sfârșitul acestui an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII