Apple va majora prețurile în magazinele App Store

20 Sept. 2022, 09:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2022, 09:54 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Grupul american Apple Inc. a anunţat majorări importante de preţuri pentru cei care fac cumpărături în magazinele de aplicaţii App Store din Europa şi până în Asia, în ideea de a-şi proteja marjele de profit într-un moment în care o serie de valute importante se depreciază în raport cu dolarul american, transmite Bloomberg.

Într-un mesaj trimis dezvoltatorilor de aplicaţii, Apple a informat că toţi clienţii din ţările care utilizează moneda euro, precum şi cei din Suedia, Japonia, Coreea de Sud, Chile, Egipt, Malaezia, Pakistan şi Vietnam, vor vedea majorări de preţuri începând cu data de 5 octombrie.

Un factor cheie care stă în spatele aceste decizii ar putea fi aprecierea dolarului american. În Japonia, preţurile ar putea creşte cu aproximativ 30%, o majorare semnificativă după prăbuşirea yenului în raport cu dolarul. La începutul verii, Apple a majorat preţurile pentru întreaga gamă de produse Mac, iPhone şi iPad, pentru a reflecta disparităţile dintre monede. Euro a a suferit o evoluţie similară şi în prezent se tranzacţionează aproape la paritate cu dolarul şi sunt semne că noi deprecieri vor urma în perioada următoare, scrie Agerpres.

Magazinul de aplicaţii App Store este o sursă importantă de venituri pentru grupul american Apple, care a dezvăluit recent noua sa generaţie de telefoane iPhone 14. În trimestrul încheiat în luna iunie, Apple a raportat venituri din servicii uşor sub estimările analiştilor, iar directorul general Tim Cook a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, dar a adăugat că se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru.

Realitatea Live

16 Oct. 2026, 14:04
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
16 Oct. 2026, 14:04 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Atacurile cibernetice cu ajutorul inteligenței artificiale vor fi simulate în cadrul unor exerciții ale statelor G7, pentru a verifica cât de pregătite sunt autoritățile să protejeze sistemul financiar. Decizia a fost anunțată de ministrul japonez al Finanțelor, Satsuki Katayama, după reuniunea miniștrilor de Finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale, desfășurată la Bangkok, în marja reuniunilor anuale ale FMI, transmite Reuters. 

Exercițiile vor pune autoritățile în fața unor scenarii de criză, pentru a testa procedurile de reacție. În funcție de situațiile alese, ar putea participa și instituții financiare private. Rezultatele vor fi folosite pentru identificarea punctelor slabe și actualizarea planurilor de intervenție.

Propunerea fusese discutată de adjuncții miniștrilor de Finanțe și a primit aprobarea la nivel ministerial, a precizat Katayama. Inițiativa vine după avertismentul FMI că un atac asistat de AI asupra unui serviciu financiar esențial ar putea afecta încrederea în sistem.

Riscurile depășesc pierderile unei singure bănci. Într-o analiză publicată săptămâna aceasta, FMI arată că incidentele cibernetice pot perturba plățile, tranzacțiile și accesul la depozite. O problemă gravă la o instituție financiară, la un sistem de plăți sau la un furnizor de servicii cloud se poate răspândi către alte componente ale sistemului, din cauza conexiunilor dintre acestea.

Totodată, timpul disponibil pentru remedierea vulnerabilităților se reduce. Potrivit FMI, în peste 70% dintre cazurile raportate în acest an, furnizorii de software nu au avut practic timp să corecteze problemele înainte ca acestea să fie exploatate de atacatori. Ponderea este de peste două ori mai mare decât în 2021.

Fondul subliniază că modelele avansate de inteligență artificială pot accelera atât atacurile, cât și apărarea, motiv pentru care recomandă testarea capacității de răspuns și îmbunătățirea raportării incidentelor.