Piața de asigurări din Republica Moldova a crescut de 1,3 ori în primul semestru

21 Sept. 2022, 09:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Sept. 2022, 09:22 // Actual //  bani.md

Piața de asigurări din Republica Moldova a consemnat, în primul semestru 2022, o evoluție pozitivă a primelor brute subscrise, care au înregistrat un volum de 1,181 miliarde de lei, de 1,3 ori mai mult față de perioada similară a anului precedent, arată datele Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Cele mai multe prime brute subscrise au fost înregistrate de Moldasig în sumă de 221,7 mil. de lei urmată de General Asigurări – 168,4 mil. de lei, Astera Grup – 161,6 mil. de lei, Grawe Carat – 161,2 mil. de lei, Donaris Group – 136,4 mil. de lei, iar Intact asigurări încheie top șase cu prime brute subscrise în sumă de 127,6 mil. de lei.

Celelalte cinci companii de asigurări au avut mai puține prime brute subscrise. Acord Grup – 67,3 mil. de lei, Transelit – 64,5 mil. de lei, Moldcargo – 62,9 mil. de lei și Garanție – 9,9 mil. de lei.

În prima jumătate a anului 2022, companiile au achitat despăgubiri și îndemnizații de asigurare în sumă de peste 391,3 mil. lei, în creștere cu 27,0%, față de semestrul I din 2021. Daunele achitate în baza polițelor de asigurări generale au însumat 369,6 mil. lei sau 94,5% din totalul despăgubirilor plătite, iar îndemnizațiile achitate în baza polițelor de asigurări de viața au constituit aproximativ 21,6 mil. lei, în creștere cu 29,2%.

Profitul companiilor de asigurări în prima jumătate de an a constituit 144 mil. de lei.

 

 

23 Sept. 2026, 10:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 10:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agricultorii din Republica Moldova se confruntă cu o situație critică, în condițiile în care costurile logistice au crescut cu peste 45%, iar o parte tot mai mare din prețul cerealelor este absorbită de transport, a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov.

Potrivit deputatului, problemele sunt amplificate de scumpirea carburanților, lipsa capacităților suficiente de transport și cozile de la punctele vamale și din Portul Internațional Liber Giurgiulești.

„Avem problema logistică, avem problema scumpirii carburanților și transportul este foarte scump. În afară de faptul că transportul este foarte scump, el nu este disponibil, rândurile sunt foarte mari atât la vamă, cât și în portul Giurgiulești”, a declarat Ivanov.

Acesta susține că majorarea costurilor logistice lovește direct în agricultorii care încă dețin cereale în depozite și care nu reușesc să le valorifice la un preț suficient pentru a-și acoperi cheltuielile.

„Logistica a crescut cu peste 45%. Ca să înțelegeți cât de gravă este situația, dintr-un kilogram de grâu ajuns în portul Giurgiulești, undeva 75–80 de bani reprezintă numai costul de transport”, a spus președintele Comisiei agricultură.

Ivanov a criticat și modul în care este prezentată existența stocurilor de carburanți, afirmând că problema esențială este cine suportă costurile constituirii acestora.

„Se anunță foarte mult că avem stocuri pe zece zile. Întrebarea este: pe banii cui s-au făcut aceste stocuri și cine va plăti aceste stocuri?”, a declarat deputatul.

Potrivit lui, existența unor rezerve nu ar reflecta neapărat o capacitate mai bună de gestionare a situației, ci inclusiv faptul că o parte dintre agricultori nu au avut resurse pentru a-și cumpăra motorină din timp.

Ivanov susține că mulți fermieri se află „la limită”, atât din cauza prețurilor ridicate la carburanți, cât și pentru că nu au reușit să-și vândă cerealele, despre care afirmă că în unele cazuri sunt comercializate sub costul de producție.

„Mulți agricultori, din păcate, nu și-au făcut stoc, nu au făcut achiziții de motorină. Mulți agricultori sunt la limită, atât prin prisma faptului că motorina este foarte scumpă, cât și prin prisma faptului că nu au reușit să vândă cerealele care deja sunt sub costul de producție”, a spus Ivanov.

Președintele Comisiei pentru agricultură consideră că instituirea unei stări de urgență nu este suficientă pentru soluționarea problemelor din sector și a criticat Guvernul pentru modul în care gestionează situația.

„Este o situație critică și, din păcate, această situație nu va fi rezolvată doar printr-o simplă stare de urgență”, a declarat Ivanov.

Deputatul a comparat starea de urgență cu „tragerea jaluzelelor” în casa Guvernului, afirmând că măsurile luate în această perioadă vor genera ulterior costuri care vor trebui achitate.

„Ultima jaluzea va fi ridicată, casa va sclipi, noi vom avea impresia că totul este bine, dar de fapt va veni și nota de plată pentru acea curățenie. Vom plăti”, a conchis Serghei Ivanov.