O nouă tehnologie aplicată în reparația drumurilor capitalei

25 Aug. 2022, 10:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Aug. 2022, 10:35 // Actual //  MD Bani

Mai multe străzi din capitală vor fi supuse unei noi tehnologii de întreținere. Este vorba despre tratarea părții carosabile cu amestec bituminos de tip Slurry Seal – un mix din asfalt emulsionat cationic, umplutură minerală, apă și aditivi, care este distribuit cu ajutorul unui echipament special. Potrivit angajaților Direcției Generale Transport și Căi de Comunicații a Primăriei, metoda este nouă pentru orașul Chișinău și este menită să prelungească durata de viață a învelișului de asfalt, fiind aplicată în cazul drumurilor cu deteriorări ușoare până la moderate, cu fisuri înguste. Astfel de lucrări au fost executate pe bd. Dacia și urmează să fie efectuate pe străzile Calea Ieșilor, Mihai Viteazul, Petricani (tronsonul Mihai Viteazul-Calea Orheiului) și Alecu Russo. Se evaluează și alte străzi care pot fi tratate prin metoda respectivă. Pentru acest proiect, din bugetul municipal au fost alocate circa 92 milioane lei.

Din anul 2020 și până în prezent în capitală au fost efectuate lucrări de reparație și întreținere la peste 30 de străzi. Cele mai multe, 19 la număr, au fost renovate anul trecut, iar de la începutul anului 2022 până în prezent- deja 14. Lucrările au inclus, în funcție de necesități, schimbarea stratului de asfalt, înlocuirea sau reparația bordurilor, reabilitarea trotuarelor și reparația canalizării pluviale. Pe lângă străzile orașului Chișinău, cu lucrări masive de reparație s-a intervenit și pe drumurile de acces către suburbiile capitalei, iar un nou contract urmează a fi realizat în anul curent.

În prezent lucrări de reabilitare a străzilor, inclusiv reparația carosabilului, trotuarelor și a canalizării pluviale, se desfășoare pe străzile : Calea Ieșilor, Renașterii Naționale, Ion Neculce, Socoleni, Sarmisegetusa, Ac. A. Saharov – Dumitru Rîșcanu, iar până la sfârșitul anului urmează să fie demarate și pe alte străzi.

Pentru anul curent a fost alocat un buget record pentru reabilitarea drumurilor municipale – circa 1,3 miliarde de lei.  Din acestea 638,5 milioane lei au fost direcționate pentru întreținerea străzilor.

25 Sept. 2026, 15:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
25 Sept. 2026, 15:20 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

BNM spune că a economisit aproximativ 11 milioane de euro după ce, începând cu 1 ianuarie 2025, a început să schimbe treptat structura rezervelor valutare din dolari în euro. Declarația a fost făcută de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, într-un interviu acordat IPN.

Potrivit șefei BNM, decizia reflectă schimbarea structurii economiei Republicii Moldova și orientarea tot mai puternică a fluxurilor comerciale și financiare către Uniunea Europeană.
„În acest moment, avem circa 70% din fluxurile financiare cu Uniunea Europeană și în euro. Importurile, exporturile sunt undeva la 65–70% tot către Uniunea Europeană și, ca atare, și rezervele țării trebuiau să fie tot în euro”, a explicat Anca Dragu.

Guvernatoarea a precizat că schimbarea structurii rezervelor nu se face brusc, ci gradual. „Prin modificarea denominării și componenței rezervelor de la dolari la euro, cred că s-au economisit vreo 11 milioane de euro”, a declarat Dragu.

În prezent, rezervele valutare ale Republicii Moldova sunt de aproximativ 5 miliarde și acoperă circa cinci-șase luni de importuri. Potrivit guvernatoarei BNM, acest nivel este confortabil, în condițiile în care reperul tradițional utilizat pentru evaluarea rezervelor este de aproximativ trei-patru luni de importuri.

Anca Dragu a mai explicat că evoluția rezervelor poate fi influențată de plățile efectuate în contul datoriei externe, de încasările din împrumuturi și, în anumite situații, de intervențiile BNM pe piața valutară.

Potrivit acesteia, Republica Moldova are un regim de curs valutar flotant, iar banca centrală intervine doar pentru a atenua eventuale șocuri bruște.