ULTIMĂ ORĂ! Stingem lumina între 07:00 – 10:00 și 18:00 – 23:00? Andrei Spînu a venit cu un anunț important

11 Oct. 2022, 16:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Oct. 2022, 16:17 // Actual //  MD Bani

Moldovenii sunt îndemnați să economisească energia în intervalul 7:00 – 10:00 și 18:00 – 23:00, anunță Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. De asemenea, instituțiile publice au primit instrucțiuni pentru reducerea consumului de energie.

Astfel, începând de astăzi, Guvernul, Parlamentul și Președinția vor opri iluminatul între orele menționate.

Potrivit ministrului, economisirea este esențială până vor fi găsite soluții financiare.

„Atât timp cât Ucraina este nevoită să oprească livrarea de energie electrică, iar noi suntem nevoiți să folosim economiile de gaze pentru a primi necesarul de energie de la MGRES, este esențial ca noi toți să economisim cât de mult putem.”

Ministrul a venit și cu unele sfaturi despre cum putem economisi energia electrică:

  • -Scoatem din priză încărcătoarele și electrocasnicele când nu le folosim – așa putem reduce consumul lunar cu până la 10%. De exemplu, o mașină de spălat, un printer, aparatul de aer condiționat, fierul de călcat, aspiratorul, aparatul cu microunde, cuptorul electric sau un televizor care stau în priză consumă energie chiar și fără a fi folosite;
  • Stingem lumina când ieșim din cameră. Mai ales între ora 18:00 și 23:00 când este cel mai mare consum;
  • Înlocuim becurile clasice cu cele de tip LED, care consuma de până la 5 ori mai puțin;
  • Închidem de tot computerele când nu le folosim. Ele reprezintă unul dintre cele mai mari consumatoare de energie în clădirile cu oficii.

25 Sept. 2026, 14:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Sept. 2026, 14:45 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproximativ 2,16 milioane de automobile Volkswagen sunt rechemate în service la nivel mondial, după ce Autoritatea Federală Germană pentru Transporturi Auto (KBA) a identificat un posibil risc la sistemul de direcție. În Germania sunt vizate aproape 900 000 de vehicule. În paralel, s-a anunțat rechemarea în service a aproape 700 000 de automobile Audi, dintre care aproximativ 60 000 se află în Germania.

Problema este legată de coroziunea unui șurub de montare al casetei de direcție. În timp, acesta ar putea rugini și slăbi, existând riscul ca defectarea componentei să ducă, în situații extreme, la pierderea totală a direcției.

În cazul Volkswagen, campania de rechemare vizează cinci modele foarte răspândite: Golf, Golf Variant, Tiguan, Touran și Caddy, produse în perioada 2013–2024. La marca Audi este vizat modelul Q3, fabricat între 2017 și 2024.

Volkswagen a confirmat problema, precizând că aceasta a fost identificată în cadrul verificărilor de calitate. Compania susține că rechemarea este o măsură de precauție și că, până în prezent, nu au fost raportate persoane rănite în urma acestei defecțiuni.

Potrivit reprezentanților producătorului german, problema nu prezintă un risc atât de imediat încât vehiculele să trebuiască oprite pe loc. Proprietarii mașinilor afectate pot continua să circule până la programarea la reprezentanță, unde șuruburile problematice urmează să fie înlocuite cu unele mai rezistente la coroziune.

Rechemarea vine într-o perioadă dificilă pentru Volkswagen, care se confruntă cu presiuni puternice pe piața auto și cu o concurență tot mai mare din partea producătorilor chinezi, în special în segmentul automobilelor electrice.

La începutul lunii septembrie, compania a ajuns la un acord cu sindicatele privind reducerea suplimentară a aproximativ 50 000 de locuri de muncă până în 2030. Împreună cu măsurile anunțate anterior, reducerea planificată a efectivelor ajunge la aproximativ 100 000 de angajați.