Trenul scumpirilor loveşte fără milă Moldova. Inflația toacă banii populației. FMI: PIB – 0% și inflație de 28,5%

13 Oct. 2022, 10:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Oct. 2022, 10:20 // Actual //  bani.md

Fondul Monetar Internațional prognozează o creștere economică egală cu 0% și o inflație de 28,5% în anul 2022.

Pentru anul 2023 economia Republicii Moldova va crește cu 2,3%, iar pe termen mediu creșterea anuală a PIB-ului va ajunge la 5%. Și în grupul țărilor europene în curs de dezvoltare, din care face parte și Moldova, se preconizează o creștere zero a PIB-ului în 2022, în timp ce în 2023 se estimează o creștere de 0,6%. În același timp, economia României va crește cu 4,8% și, respectiv, 3,1% în 2022 și 2023, cea a Bulgariei cu 3,9% și 3%, cea a Muntenegrului cu 7,2% și 2,5%, cea a Turciei cu 5% și 3%, PIB-ul Rusiei ar urma să scadă cu 3,4% și, respectiv, 2,3% în 2022-2023, cel al Belarusului ar urma să crească cu 7% în acest an și cu 0,2% anul viitor, în timp ce PIB-ul Ucrainei ar urma să scadă cu 35% în acest an și nu sunt făcute prognoze pentru perioada următoare.

În Moldova, FMI prognozează o inflație medie anuală de 28,5% în 2022, care va scădea la 13,8% în 2023 și va coborî la ținta de inflație de 5% până în 2027. În același timp, rata inflației la sfârșitul anului 2022 va fi de 30%, iar la sfârșitul anului 2023 – 8%.

05 Oct. 2026, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Oct. 2026, 15:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană deblochează încă 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, iar finanțarea pusă la dispoziția țării prin Planul de Creștere ajunge la 661 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut la Bruxelles de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, care a subliniat că menținerea ritmului reformelor este „imperativă”. Banii vor susține investiții în drumuri, energie, apă și canalizare, sănătate și educație.

Noua tranșă a fost anunțată după cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Finanțarea vine după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă în primul semestru al anului. Potrivit autorităților, Moldova a realizat aproximativ 95% din măsurile prevăzute pentru această perioadă în Agenda de Reformă.

Reformele vizează dezvoltarea sectorului privat, reziliența și guvernanța economică, coeziunea socială și piața muncii, energia, tranziția verde și buna guvernanță.

Kaja Kallas a evidențiat apropierea Moldovei de piața unică europeană, inclusiv prin aderarea la sistemul european de plăți și extinderea beneficiilor de roaming. Aprecierea progreselor a fost însoțită de un mesaj privind continuarea reformelor.

„Moldova a făcut pași importanți înainte, iar reformele avansează într-un ritm alert, totuși, menținerea acestui ritm al reformelor este imperativă”, a declarat șefa diplomației europene.

Premierul Vasile Tofan a afirmat că finanțarea europeană trebuie să aducă schimbări pe care oamenii să le vadă în propriile localități și familii.

„Acești bani ne ajută să finanțăm investiții în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Dar, în cele din urmă, cifrele contează dacă oamenii pot vedea rezultatele. Întrebarea importantă este ce înseamnă toate acestea pentru oameni: ce se schimbă în localitatea în care trăiesc, în afacerea pe care o conduc, în viața familiei lor”, a declarat șeful Guvernului.

Tofan a subliniat că sprijinul UE nu poate înlocui responsabilitatea instituțiilor moldovenești de a implementa proiectele și de a simplifica procedurile.

„Bruxelles-ul ne poate oferi acces la piață, finanțare, expertiză și sprijin politic. Dar Bruxelles-ul nu poate face instituțiile noastre să funcționeze mai bine. Nu poate executa proiectele în locul nostru. Nu poate simplifica procedurile noastre. Această parte a muncii trebuie făcută la Chișinău”, a afirmat premierul.

Autoritățile își mențin obiectivul de a finaliza lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și de a pregăti Moldova pentru aderare până în 2030. După deschiderea, în această vară, a clusterelor „Elemente fundamentale” și „Relații externe”, Guvernul lucrează pentru deschiderea celor rămase. Planul de Creștere pentru Moldova a fost anunțat de Comisia Europeană în octombrie 2024 și prevede un sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027.