Moldova continuă să importe mai mult decât exportă. Deficitul comercial a ajuns la 3 miliarde de dolari

17 Oct. 2022, 11:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Oct. 2022, 11:47 // Actual //  bani.md

Exporturile Republicii Moldova au crescut în perioada ianuarie – august cu 63,6%, în timp ce importurile au crescut cu 33,7%, comparativ cu aceiași perioadă a anului 2021. Deficitul balanței comerciale în perioada ianuarie – august a fost de 3 miliarde dolari cu 13% mai mult față de perioada similară a anului precedent, arată datele Biroului Național de Statistică.

Exporturile în opt luni ale anului 2022 au însumat 3 miliarde dolari, iar doar în luna august au constituit 329,4 milioane dolari, cu 39,4% mai mult față de august 2021.

Livrările de mărfuri în statele din UE au constituit 1,7 miliarde dolari, cu o pondere de 59,5% în total exporturi.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-august 2022, au avut o valoare de 622,5 milioane dolari, cu o pondere de 21%.

Cel mai mult Republica Moldova a exportat cereale – 13%, mașini și aparate – 12%, petrol și produse petroliere – 10,9% și semințe și fructe oleaginoase – 10%.

La capitolul importuri, acestea au constituit 5,8 miliarde dolari, iar în luna august 780 milioane dolari, 35,7% mai mult, comparativ cu luna august 2021.

Petrolul și produsele petroliere au avut cea mai mare pondere în totalul importurilor – 16% și gazele naturale – 8,7%.

Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene, în ianuarie-august 2022, s-au cifrat la 2,7 miliarde dolari, iar din CSI – 1,4 miliarde dolari. Preponderent din CSI (Rusia) sunt importate gazele naturale.

19 Sept. 2026, 08:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 08:52 // Actual //  Ursu Victor

Dacia continuă să piardă teren pe piața europeană. Înmatriculările mărcii în 34 de țări europene au scăzut în august cu 10,7% față de aceeași lună a anului trecut, până la 36.488 de autoturisme, pe fondul concurenței tot mai puternice din partea mărcilor chinezești și al creșterii cererii pentru automobile electrice și plug-in hybrid.

Toate modelele Dacia, cu excepția Bigster, au pierdut teren atât în august, cât și de la începutul anului, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Presiunea vine într-un moment în care piața auto europeană se electrifică rapid: în august, înmatriculările de automobile complet electrice au crescut puternic pe principalele piețe europene, în timp ce producătorii chinezi își extind accelerat cota de piață.

Franța a rămas cea mai mare piață pentru Dacia, cu 7.154 de mașini înmatriculate în august, însă volumul a fost cu 13,4% mai mic decât anul trecut. Germania a raportat 5.164 de unități, un nivel apropiat de cel din august 2025, în timp ce Turcia a urcat surprinzător pe locul al treilea, cu 3.953 de automobile și o creștere de 14,4%. Italia a coborât cu 13,8%, la 3.885 de unități, iar Spania cu 3,5%, la 3.617 mașini.

Ascensiunea Turciei a împins România în afara primelor cinci piețe ale mărcii. Înmatriculările Dacia pe piața românească s-au prăbușit în august cu peste 48%, într-o lună în care întreaga piață auto locală a înregistrat un declin sever.

Imaginea nu este mai bună nici la nivelul primelor opt luni din 2026. Dacia a înmatriculat în Europa 360.033 de vehicule, cu 8,6% mai puține decât în perioada similară din 2025. În termeni absoluți, marca a pierdut peste 36.000 de unități într-un singur an.

Franța conduce și clasamentul cumulat, cu 86.006 automobile Dacia, în scădere cu 10,4%. Urmează Italia, cu 62.649 de unități și un minus de 8,5%, Germania, cu 46.012 unități și o scădere de 3,9%, și Spania, cu 40.510 mașini, în recul cu 6,4%. Turcia a urcat pe locul cinci, cu 25.609 autoturisme, în creștere cu 16,9%.

România a coborât la 17.114 automobile Dacia înmatriculate în primele opt luni, cu 36,3% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția contrastează puternic cu avansul mărcilor chinezești, care și-au accelerat prezența în Europa și au ajuns în iulie la o cotă record de 11,1% din piață.

În pofida reculului general, Sandero rămâne unul dintre cele mai puternice modele ale mărcii în Europa, chiar dacă și acesta a înregistrat în august o scădere de aproximativ 15% pe piețele pentru care existau date centralizate la jumătatea lunii septembrie.