Întâlnire de gradul de zero la președinție în problema crizei energetice! Soluții tot zero

25 Oct. 2022, 12:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Oct. 2022, 12:02 // Actual //  bani.md

Republica Moldova se află în pragul unei crize energetice pe fundalul deficitului de curent, dar și reducerii livrărilor de gaz de la Gazprom. În seara zilei de ieri, 24 octombrie, a avut loc ședința Consiliului suprem de securitate în problema crizei energetice, însă fără soluții.

„Republica Moldova se confruntă, în această perioadă, cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa și felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toți”, a declarat Președinta Maia Sandu în debutul ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocat luni seară pentru a discuta despre amenințările curente la adresa securității energetice”, se arată în comunicatul președinției.

Membrii CSS au analizat situația creată în sectorul energetic al țării unde, din 24 octombrie 2022, se înregistrează un deficit de energie electrică. Aceasta vine după sistarea vânzării de curent electric de către Ucraina, în urma distrugerilor semnificative ale sistemului electroenergetic al acestei țări de către Rusia.

„Reprezentanții instituțiilor responsabile de domeniul energetic, dar și cele de securitate, au oferit informații despre situația de pe piața de energie și au descris diverse scenarii de evoluție a lucrurilor, inclusiv riscul ca „Gazprom” să reducă și mai mult sau să stopeze definitiv livrarea de gaze naturale către Republica Moldova.  La fel, au fost analizate alternativele de asigurare cu electricitate a populației și a economiei, dar și măsurile ce se impun pentru a reduce impactul crizei energetice. Deficitul de energie electrică poate fi compensat prin achiziții pe alte piețe, dar la prețuri mai mari”, se mai arată în mesajul președinției.

Președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului să vină cu un set de acțiuni, obligatorii pentru toate instituțiile publice, de monitorizare continuă și de reducere a consumului de energie electrică. La fel, Guvernul va estima impactul creșterii prețurilor la energie electrică asupra populației și a mediului de afaceri, și va propune măsuri de diminuare a lui. În mod special, este vorba de impactul asupra păturilor vulnerabile ale societății, dar și asupra întreprinderilor, a căror competitivitate este afectată de creșterea prețurilor la factorii de producere.

Guvernul și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică vor intensifica comunicarea cu cetățenii și mediul de afaceri cu privire la necesitatea și metodele de reducere a consumului de energie. De asemenea, Agenția Națională de Reglementare în Energetică va revizui reglementările privind investițiile private în sursele alternative de energie electrică.

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.