Prințesa care „vorbește cu îngerii” renunță la îndatoririle regale pentru logodnic – șamanul care „a înviat din morți”

09 Nov. 2022, 11:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Nov. 2022, 11:51 // Actual //  bani.md

Prințesa Märtha Louise a Norvegiei, 51 de ani, renunță la îndatoririle regale pentru a crea „o linie despărțitoare clară” între viața sa personală și statutul regal.

Deși Märtha Louise se va dedica afacerii din domeniul medicinei alternative a logodnicului ei, un lider spiritual controversat, regele Harald al Norvegiei a decis ca ea să-și păstreze titlul regal, relatează BBC.

Într-o declarație separată, prințesa s-a declarat „conștientă de importanța cunoașterii bazate pe cercetare”, adăugând că ea crede că medicina alternativă „poate fi un supliment important la sistemul medical obișnuit”.
https://twitter.com/ChristinsQueens/status/1590007927704031237?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1590007927704031237%7Ctwgr%5E7d80f30ea551b9d8f089cc4257b9667a1a8ff2c4%7Ctwcon%5Es1_c10&ref_url=https%3A%2F%2Fspotmedia.ro%2Fstiri%2Feveniment%2Fprintesa-care-vorbeste-cu-ingerii-renunta-la-indatoririle-regale-pentru-logodnicul-ei-samanul-care-a-inviat-din-morti

Un sondaj publicat în septembrie a arătat că doar 13% din norvegieni consideră că prințesa Märtha Louise ar trebui să reprezinte familia regală în îndatoriri oficiale, iar 17% au o părere mai proastă despre casa regală, din cauza relației dintre prințesă și șamanul Durek Verrett.

Märtha Louise și-a pierdut titlul onorific „Alteța Sa” în 2002, când a ales să lucreze ca și clarvăzătoare, susținând că poate vorbi cu îngerii. În 2019, ea a acceptat să nu-și folosească titlul de prințesă în acțiunile comerciale.

Prințesa a stârnit mai multe controverse în Norvegia prin implicarea sa în susținerea terapiilor alternative. Ea a deschis o școală despre care a susținut că îi ajută pe oameni „să intre în legătură cu îngerii” și a fost acuzată că și-a folosit statutul regal pentru a obține avantaje concurențiale.

Märtha Louise s-a căsătorit în 2002 cu scriitorul și artistul norvegian Ari Behn. Ei au trei fetițe și au divorțat în 2017. Behn, care a mărturisit că suferea de depresie, s-a sinucis în 2019, în ziua de Crăciun.

Prințesa Märtha Louise s-a logodit cu afro-americanul Durek Verrett în iunie anul acesta. Ea a anunțat în 2019, pe Instagram, că are o relație cu Verrett, căutând să prevină criticile din spațiul public. „Pentru aceia dintre voi care simțiți nevoia să criticați: struniți-vă caii. Nu-i treaba voastră să alegeți pentru mine sau să mă judecați pe mine. Șamanul Durek este doar un bărbat cu care îmi place să-mi petrec timpul și care mă împlinește”, a punctat ea.

Logodnicul ei este cunoscut pentru promovarea unor practici medicale controversate, inclusiv pentru afirmația „cancerul este o alegere”, din cartea lui, „Spirit Hacking”. Acesta susține că printre adepții lui se numără actrițele Gwyneth Paltrow și Nina Dobrev.

Palatul regal a anunțat că, atunci când prințesa și Verrett se vor căsători, el va deveni membru al familiei regale norvegiene, dar nu va primi un titlu și nici nu va reprezenta monarhia.

01 Oct. 2026, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 17:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au prelungit până la 30 octombrie 2026 autorizația care permite companiei petroliere sârbe Naftna Industrija Srbije (NIS) să continue operațiunile în pofida sancțiunilor americane impuse din cauza participației ruse. Decizia Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) vine în timp ce Ungaria și Rusia încearcă să finalizeze transferul participației majoritare din NIS către grupul energetic MOL.

NIS este controlată în prezent majoritar de entități rusești. Gazprom Neft deține aproximativ 44,85%, iar încă 11,3% este deținut de o companie administrată de Gazprom Capital. Statul sârb are aproape 29,9% din acțiuni, iar restul aparține acționarilor minoritari și angajaților.

Derogarea este importantă pentru piața petrolieră a Serbiei, deoarece NIS operează singura rafinărie a țării, la Pančevo, și furnizează o mare parte din necesarul de produse petroliere al pieței interne. Potrivit Reuters, compania poate acoperi până la 80% din necesarul de petrol al Serbiei.

În paralel, continuă procesul de vânzare a participației ruse către compania ungară MOL. Cele două părți au ajuns la un acord privind achiziția pachetului de 56,15% din NIS, însă tranzacția mai are nevoie de aprobări, inclusiv din partea autorităților americane. Serbia și MOL au semnat deja un acord privind viitoarea guvernanță a companiei.

Potrivit autorităților sârbe, statul intenționează să-și majoreze ulterior participația cu încă 5 puncte procentuale, iar compania petrolieră din Emiratele Arabe Unite ADNOC ar putea deveni, de asemenea, partener în tranzacție.

NIS are aproximativ 13 500 de angajați și operează o rețea de peste 400 de benzinării în Serbia și în alte state din regiune. Rafinăria de la Pančevo este una dintre infrastructurile-cheie pentru aprovizionarea cu carburanți a Serbiei.