Rusia atacă furibund în Ucraina: mai multe oraşe, luate cu asalt

15 Nov. 2022, 17:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Nov. 2022, 17:57 // Actual //  bani.md

Rusia a lansat un nou atac cu rachete la scară largă asupra Ucrainei.

Atacuri ruseşti sunt raportate şi la Harkov, susţin autorităţile locale, adăugând că s-a dispus întreruperea serviciului de metrou.

Atacurile ruseşti cu rachete şi asupra teritoriului ucrainean au lovit şi oraşul Lvov. Potrivit celor scrise pe Telegram de primarul oraşului, Andriy Sadovy, la Lvov „se aud explozii” şi „o parte a oraşului este fără electricitate”. Edilul i-a îndemnat pe cetăţeni să stea „toţi la adăpost”.

Zelenski spune că atacurile Rusiei de astăzi, 15 noiembrie, sunt un răspuns la discuţiile care se poartă în Indonezia, la G20, unde invazia este pusă la colţ.

27 Iul. 2026, 17:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Iul. 2026, 17:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Doi candidați au fost admiși în etapa următoare a concursului pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Energocom”, după ce Consiliul societății a examinat dosarele depuse și a verificat îndeplinirea condițiilor de participare.

Potrivit unui anunț al Agenției Proprietății Publice (APP), în cursă au rămas Eugeniu Buzatu, actualul director general interimar al companiei, și Sergiu Ceban, manager cu experiență în domeniul energetic și administrarea companiilor comerciale. Un al treilea candidat a fost eliminat din concurs, deoarece nu a întrunit condițiile prevăzute de regulament.

Eugeniu Buzatu conduce interimar Energocom din decembrie 2024, după ce, în perioada iulie 2022 – decembrie 2024, a fost consilier al directorului general al companiei. Anterior, acesta a activat în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv ca ofițer de urmărire penală în Direcția generală antifraudă, și a fost jurist în domeniul notarial și al avocaturii. Este licențiat în Drept la Universitatea „Spiru Haret” din București.

Contracandidatul său, Sergiu Ceban, își prezintă în CV o experiență în administrarea unor companii din sectorul energiei electrice și gazelor naturale. În prezent, conduce compania „Verwaltung”, iar din 2024 administrează și societatea „Volt Crafters”, care operează un parc fotovoltaic. Totodată, oferă servicii de management executiv pentru furnizorul de gaze „Gaz Hub Retail” și este asociat unic al companiei „Enel Energy”, licențiată pentru furnizarea energiei electrice.

În CV, Sergiu Ceban menționează experiență în tranzacționarea energiei pe piețele organizate, relația cu ANRE, Moldelectrica, Vestmoldtransgaz și Bursa Română de Mărfuri, precum și în gestionarea proceselor de achiziție, echilibrare și management al riscurilor din sectorul energetic. De asemenea, acesta a condus anterior și întreprinderea municipală „INFOCOM”.