Gazul – metoda înfiorătoare a Kremlinului de șantaj a Chișinăului! Autoritățile moldovene, cu greii NATO la o masă

26 Nov. 2022, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Nov. 2022, 18:00 // Actual //  bani.md

Republica Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride, care îmbracă cele mai variate forme, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, citat de digi24.ro.

„Vorbim de crize suprapuse şi generate artificial. Scopul acestora este unul foarte simplu: acela de a deraia cursul reformelor şi al integrării europene asumat ferm de preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern şi susţinut clar de majoritatea parlamentară. Spre exemplu, reducerea de către Gazprom, în fiecare lună, a volumelor de gaze naturale livrate Republicii Moldova.

Este însă remarcabilă vigoarea, determinarea cu care autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova ţin piept acestor provocări masive”, a precizat şeful diplomaţiei române, într-un interviu pentru Agerpres.

În contextul viitoarei reuniuni a miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, care va avea loc la Bucureşti săptămâna viitoare, Bogdan Aurescu a subliniat că este „prima dată când Republica Moldova este invitată la un astfel de format”, lucru care „confirmă de fapt importanţa pe care aliaţii o acordă stabilităţii Republicii Moldova, în special în aceste momente dificile pentru Chişinău”.

„Pachetul de asistenţă decis la Summitul NATO de la Madrid oferă sprijinul aliat pentru planurile Republicii Moldova pe termen lung pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare. De asemenea, unele dintre obiectivele importante ale sprijinului NATO pentru Republica Moldova sunt întărirea capacităţilor logistice, de instruire şi management al resurselor umane”, a arătat Bogdan Aurescu.

El a menţionat că Alianţa implementează o serie de proiecte destinate întăririi rezilienţei şi capacităţilor de pregătire în domeniul urgenţelor civile ale Republicii Moldova.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.