Moldovenii ar putea obține mai ușor cetățenia germană. Nemții schimbă regulile

26 Nov. 2022, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Nov. 2022, 17:28 // Actual //  bani.md

Guvernul german va simplifica procedura pentru obținerea cetățeniei. Regulile privin perioada obligatorie de ședere vor fi modificate. La fel și dispozițiile cu privire la dubla cetățenie.

Guvernul de la Berlin pregăteşte o schimbare a legislaţiei pentru a simplifica procedura de obținere a cetăţeniei germane, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, relatează AFP.

Naturalizarea urmează să fie posibilă după o perioadă de şedere în Germania de cinci ani. În prezent, această perioadă este de opt ani. În plus, dacă un cetățean străin este deosebit de bine integrat, ( are performanțe bune la şcoală sau la locul de muncă) perioada ar putea fi redusă chiar la trei ani.

Mai puține reguli

Guvernul german ia în calcul și acordarea dublei cetățenii şi migranţilor care nu provin din statele UE sau Elveţia (singurii care pot avea acest drept, în prezent). Mulţi străini originari din afara spaţiului comunitar nu solicitau cetăţenia germană, deoarece erau obligaţi să renunţe la cetăţenia din țara natală.

De asemenea, autoritățile ar putea acorda automat cetățenie gemană, copiilor născuți pe teritoriul țării care au părinți străjni. Cu condiția ca măcar unul dintre părinți să fi avut reşedinţa legală în Germania pe o perioadă de cinci ani. În cazul străinilor de peste 67 de ani, nu va mai fi nevoie de un test scris pentru obţinerea cetăţeniei, ci se va lua în calcul doar capacitatea de a comunica verbal, relatează Deutsche Welle.

Potivit sursei citate, relaxarea legislației privind cetățenia face parte din programul convenit de coaliţia de guvernare din Germania. Autoritățile au fost acuzate în repetate rânduri că legislația este mult prea rigidă și că întreg procesul durează prea mult.

Opoziția nu este însă de acord cu aceste schimbări propuse de coaliția de guvernare. Uniunea Creştin Democrată a avertizat că posibilitatea de a obţine prea uşor cetăţenia va avea efectul contrar, iar străinii ajunşi în Germania nu vor mai simţi nevoia de a se integra în societate. Legea care va stabili noile reguli privind obținerea cetățeniei va fi votată la începutul anului viitor, potrivit Agerpres.

Ultimele date statistice relvă că Germania este în tot trei state din UE după numărul de moldiveni – 100 mii de cetățeni. Pe primul loc este Italia – 250 – 300 mii și Franța – 160 – 200 mii de moldoveni.

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.