Majorarea accizelor la țigări și alcool ar putea crește și mai mult contrabanda

05 Dec. 2022, 16:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Dec. 2022, 16:55 // Actual //  bani.md

Țigările și alcoolul ar putea să se scumpească urmare a modificărilor propuse la Politica bugetar-fiscală pentru anul 2023. Economistul Veaceslav Ioniță susține că acest lucru va înflori contrabanda, în condițiile în care cea mai mare parte a alcoolului contrafăcut vine din regiune stângă a Nistrului.

„În prezent, povara accizei în republica Moldova e de două ori mai mare ca în România or, acest lucru a și dus la comerțul ilicit. Dacă anterior se făcea contrabandă cu țigări din Republica Moldova, în prezent riscăm să avem contrabandă în interiorul țării din cauza presiunii foarte mari. Accizele trebuie majorate conform planului, ca să nu încurajăm ceea ce avem. De exemplu, contrabanda cu produsele alcoolice din restaurante se ridică la 40%”, a explicat Veaceslav Ionință în cadrul emisiunii ”Rezoomat” de la RLIVE TV.

Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2023, prevede că mărimea accizului la produsele din tutun va crește cu 25%, iar cota accizei la alcoolul etilic – cu 15%. Guvernarea planifică să încaseze cu 60,3 milioane de lei mai mult, de pe urma scumpirii alcoolului și cu 681 mln lei mai mult, după creșterea accizei la tutun.

16 Iun. 2026, 16:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Iun. 2026, 16:44 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a depășit în 2025 pragul de 525 de mii de turiști cazați, iar numărul vizitatorilor străini a ajuns să reprezinte peste jumătate din totalul turiștilor care au ales structurile de cazare din țară. Totuși, în pofida creșterii accelerate a sectorului, autorii „Cărții Albe privind implementarea Sistemului Național al Organizațiilor de Management al Destinațiilor Turistice (OMDT)” elaborată de APIT și Platforma Națională pentru Turism Moldova atrag atenția asupra unei probleme. Este vorba de faptul că statul nu poate calcula exact contribuția reală a turismului la economia națională.

Potrivit documentului, în anul 2025 structurile de cazare din Republica Moldova au găzduit 525,1 mii de turiști, cu 10,7% mai mult decât în anul precedent. Dintre aceștia, 286,2 mii au fost turiști străini și au reprezentat 54,5% din total. În primul trimestru al anului 2026, numărul turiștilor cazați a crescut cu încă 17,7%, ajungând la 105,4 mii de persoane.

Un alt indicator care atrage atenția este valoarea pieței turistice organizate. În 2025, agențiile de turism și turoperatorii au deservit peste 604 mii de turiști și excursioniști, iar veniturile generate au depășit 5,1 miliarde de lei.

Autorii raportului susțin însă că Republica Moldova se confruntă cu o problemă statistică. Deși există date despre hoteluri, pensiuni, agenții și turoperatori, țara nu dispune de un sistem complet de Conturi Satelit pentru Turism (TSA), utilizat pe scară largă în Uniunea Europeană pentru a măsura impactul real al turismului asupra PIB-ului, ocupării forței de muncă și exportului de servicii. Din acest motiv, contribuția exactă a turismului la economia națională nu poate fi determinată.

Raportul evidențiază și o creștere a turismului intern. În 2025, numărul vizitatorilor care au călătorit prin țară prin intermediul agențiilor de turism a crescut cu 22,5%, iar în primele trei luni ale anului 2026 avansul a ajuns la 41,5%. Experții consideră că introducerea tichetelor de vacanță ar putea accelera și mai mult dezvoltarea turismului rural și a destinațiilor locale.

În același timp, documentul arată că Republica Moldova rămâne dependentă de piețele regionale. Ucraina și România generează peste jumătate din turiștii străini cazați în țară, ceea ce evidențiază necesitatea diversificării surselor de turiști și atragerii vizitatorilor din piețe cu valoare mai mare, precum Germania, SUA, Israel, Regatul Unit și Franța.

Autorii „Cărții Albe” susțin că principala problemă a turismului moldovenesc nu mai este lipsa atractivității, ci lipsa unui sistem integrat de gestionare a destinațiilor. Printre cele mai mari provocări sunt menționate fragmentarea guvernanței, deficitul de personal calificat, digitalizarea insuficientă, finanțarea limitată și lipsa unor mecanisme moderne de evaluare a performanței sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!