Enclava kamikaze din coastele Moldovei! Spînu: Cei de la Tiraspol vor trebui să-și rezolve problema cu plata gazului

05 Dec. 2022, 15:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Dec. 2022, 15:24 // Actual //  bani.md

Regiunea din stânga Nistrului urmează să-și achite gazul pe care îl va primi de la Gazprom, după ce Chișinăul a decis să le cedeze tot volumul zilnic de 5,7 mil. metri cubi/zi în schimbul energiei electrice.

„Sa fie clar responsabilitatea pentru a achita acest gaz revine malului stâng, nu malului drept. Respectiv așa numitele autorități de pe malul stâng vor trebui să rezolve aceasta problemă. În cazul în care nu, nu vor achita așa cum nu au achitat in ultimi 30 de ani pentru gazul care a fost livrat acolo”, a declarat ministrul Infrastructurii Andrei Spînu.

Ministrul Spînu susține Republica Moldova urmează să achite gazul consumat în luna noiembrie și pentru câteva zile din luna decembrie.

„Avansul a fost achitat pana la 20 noiembrie, pentru consumul din noiembrie. Moldovagaz a făcut astăzi un comunicat și a spus că va achita integral gazul pentru luna noiembrie și cele peste 10 milioane care au fost consumate în primele trei zile din decembrie”, a punctat Spînu.

Sâmbăta, Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan pentru luna decembrie. Astfel, cantitatea pentru ultima luna a anului va fi de aproximativ 204 mii MW la un preț de 73 de dolari. Spînu spunea că această cantitate, împreuna cu contractele bilaterale din România, e suficientă pentru tot consumul malului drept al Nistrului. Iar energia electrica pentru populație se va ieftini cu aproape 25%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 16:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom a depus astăzi la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Solicitarea vine pe fondul scumpirii puternice a gazelor pe piața europeană și al acumulării unor devieri tarifare negative. Tariful solicitat pentru consumatorii casnici este de 26,24 lei fără TVA, cu 29,3% mai mult față de 20,30 lei tariful actual.

Potrivit companiei, documentul depus reprezintă deocamdată o propunere tarifară, iar decizia privind aprobarea, modificarea sau respingerea acesteia aparține exclusiv ANRE, după examinarea calculelor și documentelor justificative.

Energocom explică necesitatea revizuirii prețurilor prin creșterea costurilor de achiziție a gazelor. De la precedenta solicitare de ajustare, depusă la 15 iulie 2026, prețurile de pe piața europeană a gazelor au crescut cu 42,15%.

Compania pune această evoluție pe seama intensificării tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerii livrărilor de gaz natural lichefiat, nivelului scăzut al stocurilor europene, concurenței cu piețele asiatice pentru volumele disponibile și incertitudinilor privind aprovizionarea în sezonul rece.

La stabilirea prețurilor reglementate aflate în prezent în vigoare, pentru perioada august–decembrie 2026 a fost luat în calcul un preț mediu de achiziție de aproximativ 56,25 euro/MWh. Între timp, cotațiile europene de referință TTF au depășit pragul de 75 euro/MWh.

Diferența înseamnă că Energocom ajunge să cumpere gazele la prețuri mai mari decât cele luate în calcul la stabilirea actualului tarif. În consecință, furnizorul acumulează devieri tarifare negative și susține că este obligat de legislație să solicite ANRE revizuirea prețurilor reglementate.