Decizie istorică în Republica Moldova! Sintagma de „limbă moldovenească”, înlocuită cu „limba română”

27 Feb. 2023, 16:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Feb. 2023, 16:49 // Actual //  bani.md

Deputații au înregistrat la Biroul permanent un proiect de lege pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale din anul 2013.

Astfel, cuvintele „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă”, la orice formă gramaticală, în cazul în care se are în vedere limba de stat a Republicii Moldova, se substituie cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare.

Proiectul de lge spune că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile publice cu competenţă de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun în sensul prezentei legi.

Condițiile ce au impus elaborarea prezentului proiectul de lege rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională din anul 2013 și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ.

În anul 2013, Curtea Constituțională a constatat că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, care prevede că limba de stat este româna, prevalează în raport cu Constituţia şi face corp comun cu Legea Supremă. În consecinţă sintagma limba moldovenească va rămâne deocamdată în Constituţie, dar se va subînțelege limba română.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.