Fabulosul palat al Moldovagaz! Documentele de construcție au dispărut

03 Mart. 2023, 14:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mart. 2023, 14:41 // Actual //  bani.md

Mai multe documente de construcție a sediului companiei Moldovagaz au dispărut, iar auditorii nu au putut analiza cum au fost cheltuiți banii pentru construcția sediului companiei.

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban a declarat că atunci când a fost numit în fruntea companiei s-a adresat la Procuratură pentru a face lumină în cazul construcției sediului.

Auditorul Curții de Conturi, Sergiu Știrbu a spus că nu au putut fi verificate documentele cu privire banii alocați pentru construcția sediului, deoarece ele sunt lipsă.

Potrivit raportului de audit, un exemplu elocvent al investițiilor efectuate în lipsa surselor de recuperare a costurilor reprezintă investițiile capitale pentru construcția clădirii de tip oficiu a S.A. „Moldovagaz” din str. Pușkin 64, mun. Chișinău.

„Mijloacele planificate pentru a fi utilizate în construcția acestei clădiri au fost permanent în creștere. Astfel, în anul 2005, Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz” a planificat alocarea până la 5 mil. euro sau circa 63 mil. lei pentru lucrările de proiectare și construcție a clădirii. În anul 2006 în baza documentației de proiect a fost determinat costul orientativ al construcției de 230,9 mil. lei cu suprafața totală de 12,7 mii m2. În anul 2013, documentația de proiect a fost modificată, prin majorarea suprafeței construcției până la 13,5 mii m2. În final, în anul 2018, valoarea investițiilor suportate a constituit 445,6 mil. lei”, se arată în raportul auditorilor.

Finanțarea construcției clădirii în anii 2010, 2011 și 2013, s-a efectuat prin contractarea a 3 credite în valoare totală de 138. mil. lei, fiind achitate dobânzi de 13 mil. lei, cât și comisioane / taxe și alte plăți aferente eliberării creditelor de 1,4 mil. lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Iul. 2026, 17:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Iul. 2026, 17:07 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova are tot mai puține instituții de învățământ, însă numărul elevilor și studenților este în creștere. La începutul anului de studii 2025/2026, în țară activau 1.270 de instituții de învățământ, cu 103 mai puține decât în anul de studii 2019/2020, arată publicația Biroului Național de Statistică.

În același timp, numărul total al elevilor și studenților a ajuns la 449,2 mii de persoane, cu peste 14 mai mult decât în urmă cu șase ani.

Cea mai mare reducere s-a înregistrat în învățământul primar și secundar general, unde numărul școlilor a scăzut de la 1 255 la 1 173. Și în învățământul superior continuă procesul de reorganizare: universitățile s-au redus de la 27 la doar 16, în urma reformelor și comasărilor.

Paradoxal, numărul studenților este în creștere. În anul de studii 2025/2026, universitățile din Republica Moldova au înregistrat 64,3 mii de studenți, cu aproape 6 000 mai mulți decât în 2019/2020 și cu 4 000 mai mulți decât în anul precedent, ceea ce reprezintă o creștere anuală de 6,8%.

Creșteri au fost înregistrate t și în învățământul profesional tehnic, unde numărul elevilor a urcat de la 43,5 mii la 50,2 mii, semn că tot mai mulți absolvenți aleg colegiile, școlile profesionale și centrele de excelență.

În schimb, numărul cadrelor didactice continuă să scadă. Dacă în anul de studii 2019/2020 activau 35,5 mii de profesori, în prezent sistemul are 32,8 mii de cadre didactice, cu aproape 2 700 mai puține. Reducerea este vizibilă atât în școli, cât și în universități.

Datele BNS mai arată că, la 10.000 de locuitori, revin acum 1.899 de elevi și studenți, față de 1.646 în anul de studii 2019/2020, ceea ce indică o creștere a gradului de cuprindere în sistemul educațional.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!