Legea prin care limba română devine oficială în Moldova, publicată în Monitorul Oficial

24 Mart. 2023, 10:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Mart. 2023, 10:17 // Actual //  MD Bani

Decretul de promulgare și Legea pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale au fost publicate în numărul de astăzi, 24 martie, al Monitorului Oficial și au intrat în vigoare.

Astfel, începând de astăzi, în toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”.

Printre prevederile legii mai figurează considerarea desuetudinii textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție. De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun. Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și cele de odihnă și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament în data de 24 februarie. Autori sunt un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, care deține majoritatea în Parlament.

Agenția Resurse Informaționale Juridice va asigura în sistemul informațional „Registrul de stat al actelor juridice” operarea modificărilor referitoare la limba de stat – limba română, în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituția țării.

Pe 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, aşa cum este scris în Declaraţia de Independență, care prevalează asupra Constituției. La acel moment Înalta Curte a remis Parlamentului recomandarea ca articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova să fie modificat în conformitate cu prevederile incluse în Declaraţia de Independenţă, însă până acum nici o legislatură care a urmat nu a inclus acest subiect pe ordinea de zi.

26 Sept. 2026, 19:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2026, 19:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a ajuns la o capacitate totală de 1.119,18 MW de producere a energiei electrice din surse regenerabile, la sfârșitul lunii august 2026, potrivit datelor procesate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Cea mai mare parte a capacităților este reprezentată de instalațiile fotovoltaice.

Panourile solare au ajuns la o putere instalată de 837,81 MW, echivalentul a circa 75% din întreaga capacitate de producere din surse regenerabile. Energia eoliană ocupă poziția a doua, cu 256,22 MW, sau aproximativ 23% din total. Instalațiile hidro însumează 16,75 MW, iar cele pe biogaz – 8,39 MW.

În paralel, continuă să crească și numărul gospodăriilor și companiilor care își produc propria energie. La finele lunii august, în Republica Moldova erau înregistrați 10.241 de prosumatori, dintre care 5.051 beneficiau de mecanismul de contorizare netă, iar 5.190 – de facturare netă.

Puterea totală instalată de prosumatori a ajuns la 228,53 MW, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din întreaga capacitate regenerabilă a țării.

Datele CNED arată că mecanismele de sprijin adoptate de stat au contribuit la instalarea a 475,85 MW, echivalentul a 43% din capacitatea regenerabilă existentă. Din această cantitate, 157,53 MW au fost instalați prin mecanismul de tarif fix, 60 MW prin mecanismul de preț fix, iar alte 33,25 MW în baza prevederilor fostei Legi privind energia regenerabilă.

În același timp, cea mai mare parte a capacităților – 639,87 MW sau 57% din total – aparține producătorilor care își comercializează energia pe piața liberă. Este vorba despre 393,06 MW de instalații fotovoltaice, 228,99 MW eoliene, 16,50 MW hidro și 1,32 MW pe biogaz.

O dezvoltare rapidă este înregistrată și pe segmentul stocării energiei. La sfârșitul lunii august erau racordate la rețele 15 unități de stocare, cu o capacitate cumulată de 242,85 MWh. Acestea dispun de o putere de injecție de 208,31 MW și de o putere de extragere de 94,83 MW.