Noul „Drum al Mătăsii” fără Putin: China va construi o cale ferată către Europa, ocolind Federația Rusă

24 Mai 2023, 08:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mai 2023, 08:22 // Actual //  bani.md

China, Uzbekistanul și Kârgâzstan intenționează să construiască un coridor feroviar pe ruta China-Europa, ocolind teritoriul Rusiei. Un astfel de document tripartit a fost semnat la summitul „Asia Centrală – China”, transmite Radio Svoboda.

Primele acorduri privind construcția acestei linii de cale ferată au fost semnate în septembrie 2022 în Uzbekistan în cadrul summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai. Noul document a subliniat pașii suplimentari pentru implementarea proiectului, adică dezvoltarea proiectului, mecanismele de finanțare etc.

Este planificat ca noua linie de cale ferată să înceapă la pasul Torugart – la granița dintre Kârgâzstan și China, unde există deja o linie de cale ferată funcțională. În continuare, autostrada va merge spre Uzbekistan, unde va face legătura cu o altă ramură deja existentă a căilor ferate uzbece.

Una peste alta, noua autostradă va trece prin zone muntoase greu de construit, ceea ce va necesita realizarea a aproximativ o sută de tuneluri.

Liderul chinez Xi Jinping a lansat, la finele săptămânii trecute, un apel către ţara sa şi Asia Centrală să exploateze pe deplin oportunităţile de cooperare în domeniul economic, în cadrul unui plan ambiţios de dezvoltare a regiunii.

„În primul rând, trebuie să consolidăm construcţia instituţională. Am înfiinţat mecanisme de întâlnire în domeniul afacerilor externe, economie, comerţ şi vamă, precum şi un consiliu de afaceri. China a propus, de asemenea, instituirea unor mecanisme de întâlnire şi dialog în domeniul industriei şi investiţiilor, agriculturii, transporturilor, răspunsului în situaţii de urgenţă, educaţiei şi partidelor politice, care vor fi platforme pentru o cooperare reciproc avantajoasă între ţările noastre”, a declarat liderul chinez, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing.

„Trebuie să extindem legăturile economice şi comerciale. China va lua mai multe măsuri de facilitare a comerţului, va moderniza tratatele bilaterale de investiţii şi va deschide «căile verzi» pentru vămuirea simplificată a produselor agricole şi secundare în toate porturile de frontieră dintre China şi ţările din Asia Centrală. (…) Trebuie, de asemenea, să aprofundăm conectivitatea. China se va strădui să crească volumul transportului transfrontalier de mărfuri, să sprijine dezvoltarea coridorului de transport internaţional transcaspic, să sporească capacitatea de trafic a autostrăzii China- Kârgâzstan-Uzbekistan şi a autostrăzii China-Tadjikistan-Uzbekistan şi va merge mai departe cu consultările privind calea ferată China- Kârgâzstan-Uzbekistan. China va încerca să modernizeze porturile de frontieră existente într-un ritm mai rapid. (…) Trebuie să extindem cooperarea energetică. Dorim să propunem un parteneriat de dezvoltare energetică China-Asia Centrală. Ar trebui să grăbim construcţia liniei D a gazoductului China-Asia Centrală, să extindem comerţul cu petrol şi gaze, să urmărim cooperarea în lanţurile industriale energetice şi să consolidăm colaborarea în domeniul energiei noi şi al utilizării paşnice a energiei nucleare”, a subliniat președintele Chinei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM! 

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.