Unde se zboară de pe aeroportul preferat de moldoveni

05 Iun. 2023, 10:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iun. 2023, 10:12 // Actual //  bani.md

24 de rute permanente leagă Iașul de Europa și nu numai. În prezent sunt disponibile zboruri directe spre destinații diverse. Or, moldovenii au luat cu asalt aeroportul de peste Prut după ce pe cel de la Chișinău au fost anulate mai multe curse urmare a dificultăților financiare ale Air Moldova, dar și a retragerii low cost-ului Wizz Air.

Astfel, zilnic, de pe Aeroportul Iași se poate zbura către următoarele destinații:

WiZZ AIR:

Istanbul (Turcia)

Berlin, Memmingen, Dortmund (Germania)

Basel (Elveția)

Copenhaga, Billund (Danemarca)

Madrid, Barcelona (Spania)

Paris-Beauvais (Franța)

Londra-Luton, Liverpool (Anglia)

Bruxelles-Charleroi (Belgia)

Eindhoven (Olanda)

Roma-Ciampino, Milano-Bergamo, Bologna, Torino, Veneția-Treviso, Catania (Italia)

Tel Aviv (Israel)

Larnaca (Cipru)

RYANAIR:

Paris-Beauvais (Franța), Bruxelles-Charleroi (Belgia), Milano-Bergamo (Italia), Dublin (Irlanda)

AUSTRIAN AIRLINES: Viena (Austria)

HISKY: Dublin (Irlanda)

TAROM: Otopeni.

Pe drumul de acces spre și dinspre Aeroport sunt restricții de circulație, parcarea aerogării fiind închisă din cauza lucrărilor de amenajare a unei parcări mai mari. Restricțiile sunt valabile până la data de 15 august 2023. Informarea integrală, în primul comentariu.

La mijlocul lunii mai, Romeo Vatra, directorul Aeroportului din Iași declara că 30% din pasagerii de la aeroportul de peste Prut sunt din Republica Moldova.

Aeroportul de la Iași este preferat de moldoveni, în condițiile în care de la mijlocul lunii martie low cost-ul Wizz Air nu mai operează zboruri din Chișinău, respectiv pasagerii și-au îndreptat atenția spre aeroportul din Iași. În plus, o altă companie aeriană low-cost, Ryanair, a început să zboare din Iași.

De pe Aeroportul de la Iași în anul 2022 au fost transportați 1,5 milioane de pasageri, fiind un record în istoria aerogării ieşene. Pentru anul 2023 aeroportul de peste Prut planifică un trafic de 1,8 milioane de pasageri.

În prezent aeroportul de la Chișinău se confruntă cu o criză de curse aeriene, în condițiile în care unul din principalii operatori Air Moldova are probleme financiare, iar cursele au fost împărțite între Fly One și Hi Sky. Recent, premierul Dorin Recean declara că până la sfârșitul lunii iulie problema de la Aeroportul Chișinău va fi soluționată.

„Suntem în discuții cu mai multe companii aeriene care să aducă servicii de handlilng și să susțină efortul creștere a companiile aeriene necorupte. În luna iulie vor fi eliminate constrângerile și incomoditățile create de Air Moldova. Or, în două săptămâni vom anunța exact ce va fi exact cu taxa de 9 euro”, spunea Recean.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.