Noi sancțiuni împotriva Rusiei. Ce cuprinde cel de-al XI-lea pachet aprobat de UE

22 Iun. 2023, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Iun. 2023, 05:30 // Actual //  bani.md

Statele membre ale UE au convenit miercuri, 21 iunie, asupra unui al unsprezecelea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei, menit în special să evite eludarea sancţiunilor deja în vigoare, au declarat surse oficiale, potrivit AFP.

Aceste măsuri, adoptate de ambasadorii Celor 27 la Bruxelles, includ atât sancţiuni individuale, cât şi ”măsuri de combatere a eludării”, a transmis Suedia, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE.
Scopul este de a împiedica posibilitatea ca mărfurile interzise pentru export în Rusia să găsească o modalitate de a aproviziona complexul militar rus.

Propunerea iniţială a Comisiei a identificat în special opt firme chineze acuzate de reexportul de bunuri sensibile în Rusia. După discuţii cu Beijingul, cinci dintre ele au fost eliminate de pe listă, dar trei firme cu sediul în Hong Kong rămân vizate pentru că sunt ruseşti, a declarat o sursă diplomatică.

O companie iraniană, două companii din Emiratele Arabe Unite, două firme cu sediul în Uzbekistan, una în Armenia şi una în Siria sunt, de asemenea, vizate.

UE încearcă să descurajeze firmele străine şi ţările terţe să ajute Moscova prin reexportul către Rusia a unor bunuri care pot fi utilizate de complexul militar-industrial rus, inclusiv semiconductori şi circuite integrate.

Cel de-al 11-lea pachet vizează frigiderele, imprimantele, calculatoarele electronice şi alte produse care ”contribuie la consolidarea militară şi tehnologică a Rusiei sau la dezvoltarea sectorului său de apărare şi securitate”. Lista are 155 de pagini.

Europenii au interzis, de asemenea, accesul în porturi şi ecluze pe teritoriul UE pentru navele suspectate de încălcarea interdicţiei privind importul de ţiţei şi produse petroliere ruseşti pe cale maritimă.

Statele europene au prelungit, de asemenea, suspendarea licenţelor de emisie în UE pentru cinci organe de presă ruseşti aflate sub controlul permanent al conducerii ruse, precum şi interdicţia de difuzare a conţinutului acestora.

De asemenea, au adăugat pe lista lor neagră 71 de persoane şi 33 de entităţi implicate în deportarea copiilor ucraineni în Rusia.
Acordul la care au ajuns ambasadorii la UE nu a fost încă aprobat în mod oficial. Identităţile persoanelor şi entităţilor sancţionate vor fi apoi publicate în Jurnalul Oficial al UE, iar măsurile vor intra în vigoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Statul întârzie achitarea despăgubirilor către doi mari agenți economici din sectorul creșterii porcilor, deși certificatele de constatare a pagubelor au fost emise, iar acțiunile în instanță ar avea drept scop tergiversarea plăților, după sacrificarea a zeci de mii de animale din primăvara anului trecut urmare a unui focar major de pestă porcină africană (PPA).

„Este vorba despre 140 de milioane la o companie și 197 de milioane la cealaltă. Nu vreau să ne legăm de sume, ci de faptul că certificatul de constatare a pagubelor a fost dat în judecată nu de agenții economici, ci anume pentru a tergiversa plata acestor bani”, a declarat într-o conferință de presă Serghei Ivanov, președintele Comisiei economie buget și finanțe.

Potrivit acestuia, cele două companii vizate asigurau aproximativ 45% din necesarul de carne de porc al Republicii Moldova, iar situația creată riscă să afecteze grav atât piața internă, cât și climatul investițional din domeniul agroalimentar.

Ivanov a atras atenția că, în paralel, importurile de carne de porc au crescut constant. „Cantitățile de carne de porc importate au crescut de la circa 6 mii de tone, anual fiind majorate cu aproximativ 500 de mii de tone. Mai mult, în 2028 urmează să fie eliminate complet cotele și taxele la import”, a menționat deputatul.

În opinia sa, mesajul transmis investitorilor este unul descurajator. „Semnalul pe care îl recepționează orice investitor sau cetățean care vrea să investească în Republica Moldova, inclusiv în creșterea porcilor, este negativ, văzând atitudinea statului față de agenții economici loviți de o asemenea nenorocire, prin neplata la timp a despăgubirilor”, a subliniat Ivanov.

Despăgubirile solicitate se ridică la 197 de milioane de lei pentru compania Porco Bello din localitatea Roșcani, și la 140 de milioane de lei pentru compania Golden Piaget din Nisporeni. Împreună, cele două întreprinderi asigurau aproape jumătate din necesarul de carne de porc de pe piața Republicii Moldova.

Doar la ferma din Roșcani, autoritățile au sacrificat 67,7 mii de porci, iar pierderile totale ale companiei se ridică la aproximativ 400 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate de președintele Comisiei agricultură.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!