Cum vrea să atragă Rusia turiști din 55 de țări. Vize electronice eliberate în 4 zile

02 Aug. 2023, 07:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Aug. 2023, 07:51 // Actual //  bani.md

Autoritățile Rusiei anunță posibilitatea eliberării unor vize electronice prin intermediul unui site, în termen de 4 zile calendaristice.

”De la 1 august, cetățenii a 55 de țări pot solicita o viză electronică de intrare în Federația Rusă. Dă dreptul la intrare în Rusia pentru o perioadă de 16 zile. O viză electronică se eliberează în termen de 4 zile calendaristice, care includ weekenduri și sărbători legale”, se precizează într-o postare pe contul de Facebook al Ambasadei Rusiei din România.

Potrivit rușilor, nu este nevoie de invitații sau confirmări ci doar de completarea datelor persoanele, iar site-ul funcționează permanent.

Anunțul vine după ce SUA au redus drastic posibilitatea cetățenilor maghiari de a călători liberi prin intermediul programului Visa Waiver.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.