Este Germania iarăși „bolnavul Europei”?

Economia Republicii Federale bate pasul pe loc și nu se vede nicio îmbunătățire. Crizele multiple din ultimii ani au accentuat punctele slabe ale modelului german de afaceri.

În preajma schimbării mileniului, revista britanică de afaceri The Economist a pronunțat un verdict devastator la adresa economiei germane. Germania, scriau atunci jurnaliștii britanici, „este omul bolnav al zonei euro”.

A fost un semnal de alarmă pentru politicienii germani, care, încă îmbătați de euforia economică pe care a generat-o reunificarea, refuzaseră orice reforme. Avea să le provoace ulterior guvernul cancelarului social-democrat Gerhard Schröder, prin ajustarea pieței muncii, cunoscută sub numele de Hartz IV.

După alți 14 ani, schimbarea în bine avea să fie recunoscută oficial. Un grup de economiști din Berlin și Londra și-a intitulat un eseu despre starea economiei germane „De la un om bolnav al Europei la superstar economic”.
Situație sumbră, perspective la fel
Între timp, se vorbește însă din nou despre „bolnavul Europei”. Economia germană nu își mai revine. Producția economică a scăzut două trimestre consecutiv, ceea ce economiștii numesc „recesiune tehnică”. În ultimul trimestru, Produsul Intern Brut a stagnat la nivelul precedentelor trei luni, dar aceasta a fost probabil doar o urmă slabă de stabilizare. Toți indicatorii importanți sunt orientați în jos, inclusiv importantul indice al climatului de afaceri calculat de Institutul Ifo din München. În iulie, acesta a scăzut pentru a treia lună consecutiv, cei 9.000 de manageri chestionați evaluând atât situația actuală a companiilor lor, cât și perspectivele pentru următoarele șase luni ca fiind deloc fericite. „Situația din economia germană se întunecă”, este concluzia șefului Ifo, Clemens Fuest.

Nu e singura analiză care anticipează că, probabil, Produsul Intern Brut va scădea din nou în al treilea trimestru. Economistul șef al Commerzbank, Jörg Kramer, vede lucrurile la fel: „Din păcate, nu se arată nicio îmbunătățire”. Într-un interviu citat de agenția de presă Reuters, Kramer observă că a venit vremea tributului cerut de creșterile globale ale ratelor dobânzilor. Alexander Krüger, de la Hauck Aufhäuser Lampe Privatbank, constată că „producția economică este încă în jurul valorii maxime de dinainte de coronavirus”, în vreme ce unele țări, inclusiv în zona euro, au trecut demult de acest nivel. „Germania este în mod clar prinsă în frâna ciclului economic european”, spune Jens-Oliver Niklasch, de la Landesbank Baden-Württemberg (LBBW).
Industria, cea mai dificilă problemă
Și în comparație cu alte națiuni industrializate, Germania va fi singura țară cu o economie în scădere anul acesta, conform estimărilor Fondului Monetar Internațional (FMI). Iar industria provoacă cea mai mare îngrijorare. Aproximativ 24 la sută din valoarea adăugată brută a Germaniei provine din industrie, care suferă de multă vreme din cauza economiei globale slabe. Se simte în special în sectoarele puternic dependente de exporturi, cum ar fi ingineria mecanică și industria auto. Piața chineză importantă nu își revine, după pandemia de coronavirus, pe măsura dinamicii dorite – chineziipreferă să-și țină banii aproape.

Companiile încă mai au comenzi întârziate din cauza pandemiei, când au intervenit problemele enorme din lanțurile de aprovizionare. Dar este posibil ca aceste comenzi să fie procesate în curând și tot mai puțin vine din urmă. Din martie până în mai, de exemplu, volumul de cereri a scăzut cu șase procente față de cele trei luni precedente.

O gamă întreagă de cauze

Declinul economiei germane are multe cauze. Una dintre ele este politica monetară a băncilor centrale, care vor să reducă inflația cu creșteri semnificative ale ratelor dobânzilor. Creditul devine astfel mai scump pentru companii și consumatori. Industria construcțiilor încetinește, la fel și dorința companiilor de a investi. Dar și alte țări din zona euro, cum ar fi Franța și Spania, au această provocare și par să o rezolve mai bine: „Toți vecinii noștri europeni au o dinamică economică mai mare”, confirmă Moritz Schularick, noul președinte al Institutului pentru Economie Mondială din Kiel (IfW).

În cazul Germaniei, dificultățile suplimentare sunt de natură structurală. Modelul de afaceri altădată de succes (importul de energie ieftină – în special rusă – și de materii prime la prețuri mici, care erau apoi rafinate și exportate ca mărfuri de înaltă calitate) nu mai funcționează. Crizele multiple din ultimii ani (pandemia, fracturile lanțurilor de aprovizionare, războiul Rusiei în Ucrainași consecințele acestuia) au scos pe rând la iveală slăbiciunile Germaniei ca amplasament ideal pentru afaceri.

Companiile consumatoare de energie suferă de pe urma costurilor sporite. Firmele care au relocat producția nu se mai întorc.

E nevoie de soluții îndrăznețe

Un studiu actual al DZ Bank consideră companiile mijlocii germane – privite drept „coloana vertebrală a economiei germane” – ca fiind deosebit de expuse. Autorii notează un adevărat cocktail de dezavantaje: în afară de prețurile la energie, se menționează lipsa latentă a muncitorilor calificați, birocrația excesivă, taxele mari și o infrastructură în dificultate, inclusiv digitalizarea slabă. În plus, media de vârstă a populației crește constant. „În mare parte a economiei noastre lipsește încrederea că investițiile vor fi rentabile, având în vedere costurile ridicate și uneori chiar reglementările contradictorii”, a declarat recent Peter Adrian, președintele Camerei Germane de Industrie și Comerț, pentru agenția de presă dpa.

Președintele IfW Schularik subliniază o posibilă cale de ieșire din dilemă într-un articol de pe site-ul web al institutului din Kiel: „Dacă Germania nu vrea să devină din nou bolnavul Europei trebuie să se îndrepte cu îndrăzneală către sectoarele de creștere ale viitorului, în loc să cheltuiască miliarde pentru a conserva industriile de ieri consumatoare de energie”.

Potrivit lui Schularick, aceasta presupune, de asemenea, depășirea rapidă a deficitelor acumulate și a oportunităților ratate din ultimul deceniu: „Întârzierea uneori bizară în toate domeniile digitale, scăderea bruscă a capacităților statului și a infrastructurii publice și lipsa unei strategii care să rezolve penuria de locuințe, pe lângă o crește a imigrației, pentru a contracara impactul îmbătrâniriii forței de muncă”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#Germania #criză #economie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Când un bancher al Arianei de Rotschild, şefa uneia dintre cele mai importante instituţii bancare şi de wealth management din lume, s-a întors din Orientul Mijlociu după o întâlnire de business, acesta a dus cu el veşti problematice. Un milionar a confundat Edmund de Rotschild – condusă de Ariana – cu Rotschild&Co, perla businessului de familie, condusă de verişorii francezi ai Arianei, scrie Bloomberg.

Nu era prima dată când un client confunda banca elveţiană cu concurentul său francez, dar episoadele au devenit din ce în ce mai frecvente. După zeci de ani în care au operat în domenii de activitate relativ diferite, cele două mari bănci ale clanului Rotschild şi-au declarat război şi acum se luptă pentru a obţine controlul asupra industriei globale de gestionare a averilor, unde se învârt aproximativ 250 de trilioane de dolari.
Cele două firme care poartă istoricul nume Rothschild sunt singurele bănci rămase cu legături în renumita familie de finanţişti care a ieşit din ghetoul evreiesc din Frankfurt acum mai bine de două secole pentru a deveni una dintre cele mai bogate şi mai puternice dinastii din lume în secolul al XIX-lea.

Pe lângă lupta pentru o felie mai mare din industria de wealth management, cele două bănci se confruntă cu o situaţie delicată. Deşi sunt rivale, există tot mai multe voci care spun că va fi nevoie de o fuziune între cele două bănci pentru a menţine imperiul Rotschild puternic. Ariana s-a pronunţat deja asupra scenariului, răspunsul este „Nu”.

Dacă fuziunea se întâmplă, entitatea rezultată ar fi în continuare mică în raport cu giganţii din domeniul băncilor de investiţii şi al gestionării averilor, dar ar avea aproximativ 7.000 de angajaţi în birouri din Amsterdam, Los Angeles şi Tokyo, cu o prezenţă puternică în Europa continentală. La sfârşitul anului 2022, firma combinată ar fi avut aproximativ 280 de miliarde de dolari în active gestionate, depăşind Lombard Odier şi Bank J. Safra Sarasin AG şi devansând Vontobel Holding AG.

Ideea unei fuziuni a fost propusă în trecut de filiala franceză, dar refuzată de partea elveţiană. Atât Alexandre de Rothschild, şeful Rothschild&Co, cât şi bancherii de rang înalt ai Arianei, au venit către aceasta cu mai multe propuneri privind „căsătoria” băncilor. Cu toate acestea, Ariana a refuzat de fiecare dată, iar cel mai recent declarând în cadrul unui interviu că cele patru fice ale sale vor „asigura succesiunea”. Totuşi, ataşamentul acestora faţă de bancă este pus de mulţi sub semnul întrebării.

Unii bancheri de la Edmund de Rothschild – filiala elveţiană a imperiului bancar- spun, de asemenea, că afacerile au stagnat în ultimii ani, parţial din cauza a ceea ce ei consideră a fi o lipsă de viziune. Banca contracarează această opinie, spunând că are o strategie clară şi că va publica rezultate solide pentru 2023 în martie.

În ciuda diferenţelor, cele două tabere împart o istorie comună, care merge până la Mayer Amschel Rothschild, cel care a pus prima cărămidă în construirea imperiului la Frankfurt şi care, la începutul anilor 1800, şi-a trimis patru dintre cei cinci fii ai săi la Londra, Paris, Napoli şi Viena, unde au deschis noi bănci ce aveau să schimbe lumea. În următorii 200 de ani, familia a dat naştere uneia dintre cele mai faimoase dinastii bancare din Europa, finanţând războaie şi imperii şi contribuind la modelarea istoriei economice şi politice a regiunii.

Filialele din Londra şi Paris au reprezentat poveştile de succes ale familiei Rothschild. Filiala din Paris a finanţat Franţa de după Revoluţie şi a finanţat industriile după cel de-al Doilea Război Mondial, angajând generaţii de bancheri, inclusiv doi preşedinţi, Georges Pompidou şi Emmanuel Macron. În Marea Britanie, N.M. Rothschild & Sons a contribuit în mod faimos la finanţarea victoriei Ducelui de Wellington asupra lui Napoleon în bătălia de la Waterloo. În 2003, sucursalele din Londra şi Paris au început să fuzioneze în ceea ce este acum Rothschild & Co.

În schimb, filiala elveţiană este relativ nouă. Edmond, fondatorul din a cincea generaţie, născut în ramura franceză a familiei, şi-a înfiinţat banca în 1953. Firma i-a ajutat pe cei bogaţi să îşi mute discret economiile într-o epocă în care sistemul bancar privat din Elveţia era mai puţin reglementat şi mai opac, punându-i la adăpost de taxele ridicate din Europa postbelică.