(INTERVIU) Alexandr Leapin: Toate tipurile de acte permisive emise de ASP pot fi solicitate prin SIAGEAP

25 Mai 2021, 12:36
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
25 Mai 2021, 12:36 // Interviu //  MD Bani

În cadrul unui interviu pentru curentul.md, Alexandr Leapin, șeful Departamentului înregistrare şi licenţiere a unităţilor de drept al Agenţiei Servicii Publice (ASP), a vorbit despre domeniile de competență, performanțele realizate, precum și proiectele care urmează să fie implementate în scurt timp.

CURENTUL: Domnule Leapin, vă mulțumim pentru că ați acceptat să ne oferiți acest interviu. Agenția Servicii Publice are o gamă largă de competență, dar care sunt domeniile de competență ale Departamentului înregistrare şi licenţiere a unităţilor de drept.

Alexandr Leapin: Și eu vreau să vă mulțumesc pentru interesul de care dați dovadă față de activitatea Agenţiei Servicii Publice. Departamentul înregistrare şi licenţiere a unităţilor de drept este responsabil în cadrul Agenției Servicii Publice de următoarele domenii de competenţă:

– înregistrarea de stat a persoanelor juridice, sucursalelor acestora și a persoanelor fizice întreprinzători individuali;
– înregistrarea de stat a organizațiilor necomerciale;
– eliberarea actelor permisive;
– autorizarea activității de întreprinzător;
– realizarea atribuţiilor în domeniului jocurilor de noroc;
– înregistrarea de stat și luarea la evidență a agenților economici din Transnistria;
– luarea la evidenţa de stat a organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale;
– aprobarea denumirilor de instituţii, organizaţii şi întreprinderi, a textelor de ştampile, precum și autorizarea textelor publicitare, denumirilor de produse.

C: Ce schimbări au survenit pentru mediul de afaceri odată cu lansarea ghișeului unic pentru eliberarea actelor permisive?

A.L.: În procesul gestionării actelor permisive, ASP utilizează Sistemul informaţional de gestionare şi eliberare a actelor permisive (SIA GEAP), care a fost lansat la începutul lunii iulie a anului 2019.

După lansarea SIA GEAP, agentul economic depunea doar o cerere on-line şi se prezintă doar o singură dată la sediul autorităţii emitente pentru ridicarea licenței sau autorizaţiei. La situaţia din 30.04.2021, ASP gestionează 1040 titulari de licenţă pentru 16 genuri de activitate licenţiate şi 2 tipuri de autorizaţii.

C: Ce oportunități noi propune Agenția Servicii Publice antreprenorilor?

A.L.: Începând cu luna aprilie 2021, agenții economici au posibilitatea de a solicita, inclusiv prin SIA GEAP, livrarea actului permisiv prin intermediul poştei, în aceste condiții necesitatea deplasării la sediul autorităţii emitente fiind eliminată complet. În prezent, toate tipurile de acte permisive emise de ASP pot fi solicitate prin SIAGEAP. Prin urmare, ASP, treptat, a asigurat implementarea mecanismului ghişeului unic, stabilit prin Legea nr. 161/2011 privind implementarea ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător.

La fel, a fost extinsă lista documentelor emise în domeniul înregistrării unităţilor de drept, livrate prin intermediul reţelei poştale a Î.S. „Poşta Moldovei”, la adresa de destinaţie a solicitantului pe teritoriul Republicii Moldova (cu excepţia localităţilor din stânga Nistrului şi mun. Bender). Astfel, la cererea solicitantului pot fi livrate:

– informații din Registrul de stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (extrase) şi/sau din actele de constituire;
– copii certificate de pe actele de constituire ale persoanelor juridice.

Ţin să menţionez că, odată cu aprobarea de către Guvern prin Hotărârea nr. 375/2020 a Conceptului Sistemului informațional automatizat „Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice” (MPower), a fost instituit SIA „MPower”, care reprezintă un mecanism sigur, flexibil și comod de gestiune a împuternicirilor de reprezentare de către persoanele fizice și persoanele juridice, cu posibilitatea de verificare a existenței și validității acestor împuterniciri de către autoritățile publice ale Republicii Moldova, utilizând portalul http://mpower.gov.md,  iar Departamentul înregistrare şi licenţiere a unităţilor de drept a fost selectat drept subdiviziune care va pilota acest serviciu în cadrul ASP.

C: Care sunt proiectele în care este implicat Departamentul înregistrare şi licenţiere a unităţilor de drept ce urmează să fie implementate?

A.L.: Agenţia Servicii Publice este parte a Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, care este realizat în baza Acordului de finanțare semnat cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare și Acordului de împrumut semnat cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În cadrul acestui proiect DÎLUD este implicat în procesul de reinginerie a serviciilor publice în domeniul înregistrării unităților de drept.

C: Vă mulțumim!

03 Iun. 2026, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Iun. 2026, 17:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Peste 600 de milioane de lei au fost contabilizate eronat, subevaluate sau raportate necorespunzător la Ministerul Afacerilor Interne, arată auditul Curții de Conturi pentru anul 2025. Auditorii au descoperit active înregistrate greșit de 260 de milioane de lei, patrimoniu subevaluat cu 189 de milioane lei, granturi supraevaluate cu 156 de milioane de lei și alte milioane raportate eronat în cheltuieli și reparații.

Raportul scoate la iveală și probleme în gestionarea parcului auto al MAI. La sfârșitul anului trecut, ministerul administra 3417 mijloace de transport, dintre care 405 erau nefuncționale, iar aproape 1247 de vehicule funcționale nu aveau sisteme GPS instalate. În același timp, cheltuielile pentru parcul auto au ajuns la 123,1 milioane de lei, dintre care 93,2 milioane pentru combustibil și lubrifianți, iar 29,8 milioane pentru întreținere și asigurare. Curtea de Conturi a constatat utilizarea parțială a sistemului GPS, neconcordanțe între datele GPS și foile de parcurs, depășiri ale limitelor de parcurs și chiar cheltuieli pentru alimentarea unor mașini declarate nefuncționale.

Auditul mai arată că MAI nu a înregistrat în evidența contabilă 45 de edificii cu suprafața totală de peste 51 de mii de metri pătrați, iar în gestiunea ministerului figurau active uzate moral și fizic în valoare de 141 de milioane de lei, inclusiv clădiri abandonate, construcții nefinalizate și proiecte nevalorificate. Auditorii au identificat 51 de clădiri neutilizate sau aflate într-o stare avansată de degradare, dar și construcții abandonate de ani de zile, inclusiv o remiză de pompieri din Revaca, unde lucrările sunt blocate de peste 14 ani.

O altă problemă majoră a fost depistată la proiectul de dotare cu autospeciale pentru stingerea incendiilor, finanțat printr-un grant oferit de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională. Potrivit Curții de Conturi, operațiunile financiare aferente proiectului, realizate în perioada 2022–2024, au fost recunoscute integral abia în 2025, după recepționarea autospecialelor. În rezultat, veniturile din granturi au fost supraevaluate cu 156,1 milioane de lei, iar cheltuielile – cu 3,4 milioane de lei.

Probleme persistă și la înregistrarea bunurilor la cadastru. Deși MAI a întreprins unele măsuri în 2025, la finalul anului rămâneau neînregistrate 247 de clădiri și 13 terenuri.

Raportul mai arată că infrastructura sistemului TETRA, utilizat pentru comunicațiile operative ale Poliției de Frontieră și ale Serviciului 112, figurează juridic în patrimoniul unei companii private, deși este utilizată de stat. Mai mult, bunuri strategice estimate la 31,2 milioane de lei au fost puse sub sechestru într-un litigiu comercial pentru datorii de circa 2,3 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!