Topul politicienilor moldoveni, care îl îmbogățesc pe Zuckerberg: Cine pompează cei mai mulți bani în Facebook

10 Aug. 2023, 07:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2023, 07:35 // Actual //  bani.md

Ilan Șor, PAS și Veaceslav Platon sunt actorii politici care au cheltuit cei mai mulți bani pentru reclama de pe Facebook, în ultimii 3 ani, scrie realitatea.md.

Potrivit raportului META, din 4 august 2020 și până în 6 august 2023, Ilan Șor a scos din buzunar pentru sponsorizarea paginilor care îi poartă numele 130 mii de euro.

Pe locul doi s-a clasat partidul de la guvernare, PAS, cu 55,5 mii de euro cheltuiți, fiind urmat de Veaceslav Platon – 45 mii de euro.

Renato Usatîi, pentru sponsorizarea diferitor pagini cu numele său, a achitat 32,6 mii de euro, iar PDCM condus de Ion Chicu – 21,2 mii de euro.

Andrei Năstase și Maia Sandu au cheltuit câte 20 de mii de euro, iar Igor Dodon – 5,7 mii de euro.

În total, în această perioadă, utilizatorii Facebook din Republica Moldova au achitat pentru 37.821 de reclame, iar suma se ridică la 761.463 de euro, echivalentul a peste 15 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.