Sturza, declarații tari: Schemă obscură de achiziție a păcurei. Incompetență care costă moldovenii zeci de milioane

24 Sept. 2023, 14:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Sept. 2023, 14:38 // Actual //  bani.md

Fostul premier și om de afaceri, Ion Sturza, a făcut declarații notabile referitoare la corupția la nivel înalt și ineficiența guvernului în gestionarea crizei energetice din Republica Moldova, „cee ce ne costă pe noi zeci de milioane în tarifele la energie la gaze”.

Sturza a subliniat că, în opinia sa, schemele de corupție la nivel înalt sunt în prezent la „minimul istoric” în Republica Moldova, concentrându-și afirmațiile pe președinție, guvern, parlament și agenții de stat. Acest comentariu vine într-un moment în care lupta împotriva corupției rămâne o prioritate majoră pentru autoritățile din Moldova și pentru societatea civilă.

În plus, Sturza a abordat problema crizei energetice care a lovit țara anul trecut, afirmând că aceasta a fost mai degrabă rezultatul incompetenței decât al corupției. El a explicat că inițial au existat discuții cu mari companii și bănci internaționale care erau dispuse să ajute Moldova să rezolve problema energetică, dar în cele din urmă, unii parteneri internaționali au renunțat la această colaborare, din cauza a ceea ce Sturza a numit „incompetență” din partea liderilor locali.

Sturza a evidențiat și anumite aspecte specifice ale gestionării crizei, cum ar fi achiziționarea de păcură la prețuri duble față de cotațiile de pe piață și achiziționarea de gaze la prețuri de trei ori mai mari într-un moment în care prețurile pe piață erau în scădere. El a subliniat că astfel de decizii nu pot fi explicate prin corupție, ci mai degrabă prin incompetență.

„Am prevăzut acest dezastru, am prevăzut ce o să se întâmple cu prețurile la gaz, la păcură care astăzi ies la suprafață. Chiar nu vreau să fac proces de intenție nu vreau să spun că a fost corupție, dar incompetența este flagrantă care ne costă zici de milioane. Or, incompetența se pedepsește sigur, însă unii au fost promovați. Ați cumpărat păcură dublu față de prețul de cotații printr-o schemă obscură fără de a vedea traseul, care cel mai probabil a venit din Federația Rusă ca origine. Ați cumpărat caz de 3 ori mai scump în condițiile când era clar că prețul se duce la vale. Ați adus vaccinul în perioada când deja toți nu știu ce să fac cu el”, a punctat Sturza în cadrul unei recente emisiuni de la Vocea Basarabiei

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.