CFM va primi subvenții de 20 de milioane de lei de la stat, pentru transportul de pasageri

20 Oct. 2023, 10:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Oct. 2023, 10:51 // Actual //  bani.md

În anul 2024, Calea Ferată a Moldovei, pentru prima dată, va primi 20 de milioane de lei de la stat. Banii vor fi destinați subvenționării transportului de pasageri, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

„Când am votat Codul feroviar în 2021 unul din elemente a fost contractele pentru transportul de pasageri între compania feroviară și Guvern, în condițiile în care transportul de pasageri este în pierdere. Or, transportul de pasageri este în pierdere peste tot în lume și este subvenționat de stat pentru ca să fie accesibil tuturor. Același lucru facem și noi”, a punctat Spînu.

Ministrul a precizat că în prezent transportul pe calea ferată nu este atractiv urmare a vitei foarte mici. „Intenționăm să construim tronsonul de mare viteză, 100-150km/h, de la Chișinău la Ungheni cu ecartament european, iar ulterior vom vedea în ce zone ale țării va fi extins”.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri. Totodată veniturile sunt în continuă scădere. Costurile salvării CFM sunt estimate la câteva sute de milioane euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

24 Aug. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Aug. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

În prima jumătate a anului 2026, transportul feroviar de pasageri a scăzut puternic, în timp ce volumul mărfurilor transportate pe calea ferată a crescut. Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-iunie, trenurile au transportat 66,5 mii de pasageri, cu 63,1% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor s-a redus cu 35,5%, până la 11,6 milioane de pasageri-kilometri. În același timp, pe cale ferată au fost transportate 1,26 milioane de tone de mărfuri, cu 23,2% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 30,8%, până la 260,7 milioane de tone-kilometri.

Transportul rutier a transportat în primele șase luni 55,9 milioane de pasageri, cu 0,9% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a scăzut cu 3,3%, până la 1,466 miliarde de pasageri-kilometri. Din total, 50,3 milioane de pasageri au călătorit în trafic local, municipal și raional, 4,6 milioane în trafic interraional, iar 1 milion în trafic internațional. La mărfuri, transportul rutier a ajuns la 8,86 milioane de tone, cu 20,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Parcursul mărfurilor a crescut cu 13%, până la 2,551 miliarde de tone-kilometri.

Transportul aerian a deservit 827 de mii de pasageri, cu 1,3% mai puțin decât în prima jumătate a anului trecut. Parcursul acestora a crescut însă cu 3,1%, până la 1,487 miliarde de pasageri-kilometri. La mărfuri, transportul aerian a înregistrat o scădere de 53,6%, până la aproximativ 200 de tone, iar parcursul mărfurilor s-a redus cu 57%.

Transportul electric, reprezentat de troleibuze, a transportat 111 milioane de pasageri, cu 3,1% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a crescut tot cu 3,1%, până la 340,6 milioane de pasageri-kilometri.

Transportul fluvial a transportat cu 26,6% mai puțini pasageri decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar parcursul acestora a scăzut în aceeași proporție. La mărfuri, volumul transportat a fost de 48,3 mii de tone, cu 31% mai puțin, iar parcursul mărfurilor s-a redus tot cu 31%.

Per total, în ianuarie-iunie 2026, transportul public a deservit 167,9 milioane de pasageri, cu 2,2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor a constituit 3,306 miliarde de pasageri-kilometri, în scădere cu 0,1%. Întreprinderile de transport au transportat 10,17 milioane de tone de mărfuri, cu 20,6% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 14,4%, până la 2,811 miliarde de tone-kilometri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!