Revoluţie. Una dintre cele mai mari companii din lume concediază oamenii şi îi înlocuieşte cu roboţi

21 Oct. 2023, 09:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Oct. 2023, 09:05 // Actual //  bani.md

Amazon înlocuieşte curierii şi lucrătorii din depozite cu roboţi şi drone
Amazon testează roboţi umanoizi în depozitele sale din SUA fiind un indiciu că gigantul tech îşi va automatiza mai multe dintre operaţiunile sale şi va renunţa treptat la lucrători umani.

Amazon a transmis că scopul este de a livra comenzile mai eficient şi mai rapid clienţilor.
În această perioadă, compania testează un nou robot numit Digit produs de  Agility Robotics, care are braţe şi picioare şi se poate mişca, poate apuca şi manipula obiecte într-un mod similar cu un om. Poate transporta marfa în depozite şi să livreze colete la domiciliul clientului.

Automatizarea are loc după ce mai mulţi lucrători s-au plâns că Amazon ,,i-au tratat ca pe nişte roboţi ani de zile”. Mulţi nu erau lăsaţi să meargă nici măcar la toaletă decât o singură dată la fiecare tură, fiind relatate poveşti terifiante despre cum angajaţii improvizau şi veneau cu sticle la muncă pentru a urina.

În mai 2023, trei livratori au dat Amazon în judecată, susţinând că se confruntau cu condiţii de muncă „inumane” care le interziceau să se oprească pentru a merge la toaletă pe durata programului, ajungând să urineze în sticle improvizate, raportează Forbes.

De asemenea, s-a confruntat cu procese din partea angajaţilor de culoare pentru discriminare şi din partea procurorului general din New York, care a acuzat compania că nu a reuşit să ofere un mediu sigur în timpul Covid-19.

Acum, automatizarea ar putea însemna o accelerare a reducerii locurilor de muncă, amplificării şomajului şi a numărului de persoane fără adăpost în ţările dezvoltate, dar Amazon a transmis că sistemele sale robotice au ajutat de fapt la crearea a ,,sute de mii de locuri de muncă noi” în cadrul operaţiunilor sale.

Potrivit gigantului tech, sunt peste 750.000 de roboţi care colaborează cu lucrătorii umani, fiind adesea folosiţi pentru a prelua ,,sarcini foarte repetitive” sau suprasolicitante.
Amazon promite să livreze colete într-o oră, folosind drone, potrivit BBC.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Iun. 2026, 09:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Iun. 2026, 09:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Lira sterlină riscă să intre sub presiune în următoarele luni, după ce recuperarea puternică din ultimii ani a transformat-o în cea mai supraevaluată monedă din grupul statelor dezvoltate G10, potrivit unei analize realizate de banca americană Goldman Sachs.

Strategul Goldman Sachs, Stuart Jenkins, susține că moneda britanică a depășit nivelul justificat de fundamentele economice, iar efectele Brexitului continuă să influențeze valoarea sa reală.

„Brexitul a redus probabil valoarea justă a lirei cu aproximativ 6%. După aprecierea semnificativă din ultimii ani, lira sterlină este cea mai supraevaluată monedă din G10”, a declarat Jenkins într-o notă adresată investitorilor.

Deși Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană în 2020, lira sterlină a recuperat o mare parte din terenul pierdut după referendumul din 2016. Moneda britanică s-a apreciat cu circa 1,5% față de dolar după Brexit, însă rămâne cu aproximativ 10% sub nivelul anterior votului care a decis ieșirea țării din UE.

Analiștii consideră că spațiul pentru noi creșteri este limitat, deoarece cea mai mare parte a discountului generat de Brexit a fost deja recuperată.

În plus, lira ar putea fi afectată de o combinație de factori economici și politici. Investitorii urmăresc atent deciziile viitoare ale Băncii Angliei, dar și evoluțiile de pe scena politică britanică.

Potrivit Goldman Sachs, diferențele dintre politica monetară a Băncii Angliei și cea a principalelor bănci centrale, precum Banca Centrală Europeană și Rezerva Federală a SUA, ar putea pune presiune asupra monedei britanice. În același timp, incertitudinea politică din Regatul Unit amplifică volatilitatea de pe piețe.

Investitorii așteaptă și rezultatele alegerilor parțiale din circumscripția Makerfield, care ar putea alimenta speculațiile privind viitorul premierului britanic Keir Starmer.

Cu toate acestea, Stuart Jenkins consideră că, pe termen lung, situația lirei este mai puțin alarmantă. Analiza bazată pe indicatorii istorici ai ultimilor 30 de ani arată că moneda britanică se află aproape de valorile sale normale.

Expertul mai afirmă că o eventuală consolidare a relațiilor comerciale dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană ar putea susține moneda și ar compensa o parte dintre efectele negative asociate Brexitului.

Chiar și așa, Goldman Sachs avertizează că actualul nivel al lirei sterline reprezintă un obstacol important pentru noi aprecieri în perioada următoare și poate limita potențialul de creștere al monedei britanice pe termen mediu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!