Trăieşte magia sărbătorilor de iarnă la Castel Mimi, pe 9 decembrie! Moş Crăciun aşteaptă toţi copiii cu daruri dulci

06 Dec. 2023, 12:49
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
06 Dec. 2023, 12:49 // Slider //  MD Bani

Castel Mimi invită toţi doritorii de a petrece o zi în compania lui Moş Crăciun, a colindelor şi a vinului fiert. Pe 9 decembrie, toţi oaspeţii, de la mic la mare sunt aşteptaţi la castel cu trenul lui Moş Crăciun, care va porni din Gara Chişinău cu destinaţia exclusivă Bulboaca, la ora 13.00. 

Aroma de vin fiert îi va întâlni de la intrare pe adulţi, care se vor putea delecta cu glintwein în cantităţi nelimitate. Pentru cei mici vom servi ceai gratuit, ca să se încălzească ori de câte ori vor avea nevoie, iar clovnul “Bombonel” îi va distra şi amuza, organizând jocuri interactive.

Pentru o atmosferă de poveste decorăm curtea castelului cu o perdea din 15 mii de luminiţe, cu reni luminoşi şi un Moş Crăciun gigant, alături de care veţi putea face poze. Pentru amintiri de-o viaţă vă aşteptăm la cabina foto care va imprima pozele cu fiecare vizitator.

Pentru că ne pasă de planeta noastră şi o protejăm, vom inaugura un pom de Crăciun ecologic cu o înălţime de zece metri, decorat cu peste 2000 de beculeţe. Îl vom inaugura împreună cu toţi oaspeţii prezenţi şi vom asculta cele mai frumoase colinde în interpretarea ansamblului folcloric Satul Moldovenesc “Buciumul”.

La final, îndrăgitul moş cu barbă albă va face fotografii şi va oferi cadouri din ciocolată tuturor copiilor prezenţi la castel.

În Satul de Poveste Castel Mimi adulţii vor descoperi tradiţii străvechi şi vor participa la o şezătoare cu datini demult uitate. Vom prezenta o expoziţie de măşti populare, iar cântecele de Crăciun internaţionale, precum şi colindele noastre autentice, vor răsuna pe toată durata evenimentului.

Castel Mimi este singura vinărie din ţara noastră deschisă pentru persoanele cu nevoi speciale. Pentru că fiecare vizitator este important pentru noi, am instalat o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi şi am creat condiţii ca fiecare oaspete să se simtă confortabil la castel.

Castel Mimi vă așteaptă să trăiţi magia sărbătorilor de iarnă!

Pentru detalii despre eveniment accesaţi: https://iticket.md/event/iarna-la-castel-mimi-mos-craciun-prieten-bun

21 Apr. 2026, 16:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Apr. 2026, 16:45 // Actual //  Grîu Tatiana

Scumpirea carburanților, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, începe să se vadă direct în prețul biletelor de avion. Costurile pentru zboruri au crescut semnificativ în ultimele săptămâni, iar pasagerii resimt deja diferența, în special pe cursele lungi.

Potrivit unei analize realizate de organizația Transport & Environment, creșterea prețului kerosenului a adăugat în medie 88 de euro per pasager la zborurile lung-curier din Europa și aproximativ 29 de euro pentru cele pe distanțe scurte. Comparativ cu sfârșitul lunii februarie, înainte de declanșarea conflictului, unele rute au devenit vizibil mai scumpe. De exemplu, un zbor între Barcelona și Berlin costă cu circa 26 de euro mai mult doar din cauza combustibilului, iar o cursă Paris–New York implică un cost suplimentar de aproximativ 129 de euro per pasager.

Creșterile vin în contextul în care prețul petrolului a depășit pragul de 100 de dolari pe baril, iar operatorii aerieni se confruntă cu riscul unui deficit de kerosen. Companiile din Europa avertizează că situația ar putea duce nu doar la scumpiri, ci și la reducerea unor zboruri în perioada de vară, dacă problemele de aprovizionare persistă.

Mai mulți mari operatori aerieni au transmis încă din martie că majorările de costuri nu pot fi absorbite integral și vor fi transferate către pasageri. În acest context, o vară cu bilete mai scumpe pare tot mai probabilă.

Organizația Transport & Environment susține că impactul actual al scumpirii combustibilului depășește costurile generate de politicile de mediu ale Uniunii Europene. Reprezentanții acesteia atrag atenția că problema principală rămâne dependența de petrolul importat, nu reglementările europene.

Pe fondul acestor presiuni, companiile aeriene cer deja amânarea unor obligații privind utilizarea combustibililor sintetici pentru aviație, invocând dificultăți de producție și costuri ridicate. În același timp, Uniunea Europeană pregătește măsuri pentru gestionarea aprovizionării limitate cu combustibil, într-un moment în care piața aviației intră într-o perioadă incertă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!