Una dintre rețelele sociale populare în Moldova este evaluată la 30 miliarde USD! Durov vrea s-o listeze în SUA

11 Mart. 2024, 15:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Mart. 2024, 15:46 // Actual //  bani.md

Telegram este evaluat de potențialii investitori la peste 30 de miliarde de dolari, a declarat cofondatorul rețelei sociale Pavel Durov într-un interviu pentru Financial Times.

Omul de afaceri nu a dezvăluit momentul și platforma pentru oferta publică inițială, dar sursele publicației au sugerat că Telegram ar urma să fie listată în Statele Unite. Într-un interviu, Durov a spus că Telegram este estimată la 30 de miliarde de dolari, printre altele, de fonduri globale de tehnologie. În același timp, a notat Financial Times, el a exclus vânzarea Telegramului.

„În general, vedem valoarea în IPO ca un mijloc de democratizare a accesului la valoare în Telegram”, a spus Durov.

Antreprenorul a adăugat că în timpul unei posibile IPO, Telegram se va gândi să vândă o parte din acțiuni utilizatorilor săi obișnuiți. Financial Times compară mutarea cu Reddit, care a anunțat că va aloca unele acțiuni investitorilor de retail înainte de IPO.

Durov a mai spus că astăzi Telegram are 900 de milioane de utilizatori activi lunar (500 de milioane în 2021). Potrivit acestuia, Telegram speră să devină profitabilă „anul viitor, dacă nu anul acesta”. El a adăugat că compania a generat venituri de „sute de milioane de dolari” după introducerea reclamelor și a abonamentelor premium.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 11:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Motorina și benzina A95 se ieftinesc cu câte 31 de bani pe litru marți, 10 noiembrie, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Potrivit noilor plafoane stabilite de ANRE, litrul de motorină standard va costa cel mult 35,42 lei, iar cel de benzină A95, 30,21 lei.

La prețurile maxime, un plin de 50 de litri va costa 1 771 de lei pentru motorină și 1 510,50 lei pentru benzină. În ambele cazuri, diferența față de luni este de 15,50 lei.