Ora Pământului, sărbătorită la Castel Mimi cu o cină la lumina lumânărilor şi bucate gătite fără gaz şi electricitate

15 Mart. 2024, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Mart. 2024, 16:32 // Actual //  MD Bani

Pentru a marca într-un mod deosebit Ora Pământului, eveniment desfăşurat anual, în lumea întreagă, în ultima zi de sâmbătă a lunii martie, Castel Mimi organizează o cină deosebită, care va avea loc exclusiv la lumina lumânărilor. Energia electrică va fi deconectată în bucătăria Castel Mimi nu doar pe perioada evenimentului, dar cu mai mult timp înainte, iar bucătarii vor găti cina la foc deschis.

„Pe 24 martie, stingem toate luminile din curte, castel şi restaurant, şi te aşteptăm cu familia, şi cei dragi la o cină în totalitate organizată la lumina lumânărilor. Toate bucatele pentru masă vor fi gătite de bucătarii noştri la foc deschis, fără a utiliza energie electrică sau gaz”, se menţionează într-o postare plasată pe reţelele de socializare ale Castel Mimi.

Oaspeţii serii care vor alege să marcheze Ora Pământului participând la o cină exclusiv la lumina lumănărilor, vor avea parte de un meniu bogat şi vinuri selecte, iar pe durata întregii seri, în restaurant va răsuna muzică live, interpretată la harpă.

Evenimentul susţine protejarea Planetei noastre prin economisirea energiei electrice şi îndeamnă locuitorii ţării noastre să fie parte a comunităţii pentru care mediul ambiant şi viitorul Pământului este o prioritate!

Detalii despre meniu şi preţul de participare la numărul de telefon  062 00 1893 sau accesând link-ul.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.