Fața nevăzută a șefilor. Ludmila Andronic, EFES MOLDOVA: „Orice situație irezolvabilă are minim două soluții”

02 Iun. 2021, 17:44
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
02 Iun. 2021, 17:44 // Interviu //  MD Bani

Ludmila Andronic a ajuns în funcția de Directoare Afaceri Corporative Efes Moldova după 19 ani de carieră, timp în care aa reușit să activeze în calitate de Consilier al Ministrului Economiei, Manager Relații Publice și Evenimente speciale Voxtel (actualul Orange), redactor șefă a revistei Business Class și Manager Comunicare Le Bridge Corporation.

„Am iubit din tot sufletul și m-am dedicat fiecărei companii pentru care am lucrat, dar am considerat întotdeauna că trebuie să te auto-provoci în carieră, să încerci companii noi, poziții noi, echipe noi. (Chiar dacă păstrez o loialitate absolută companiilor pentru care am lucrat și rămân marea lor prietenă în continuare).

Din acest motiv odată la câțiva ani am făcut schimbări în carieră. Fără frică. Cu curaj și cu multă curiozitate. Eu, cel puțin, sunt mulțumită de această abordare a mea, pentru că mi-a oferit posibilitatea să nu mă plictisesc și să nu mă plafonez.”

Ca și coechipier sper că…

sunt o persoană care se integrează ușor în orice echipă și se adaptează regulilor de joc, fără a ignora, însă, posibilitatea shimbărilor în bine pe care pot să le aduc. Sunt gata să ajut și să împart cunoștințele.

Am suficientă răbdare cu cei care greșesc și nu sar să mă dau tare, ci îi las pe cei ce greșesc să găsească soluții corecte. Știu să ascult și știu să apreciez oamenii.

Nu mi-a fost niciodată greu să exclam ”Bravo!” la adresa cuiva care a meritat, sau să mulțumesc în public pe cineva care a pus umărul. Nu mi-am permis niciodată să omit să menționez contribuția cuiva la un proiect sau lucrare.

Presiunilor apărute le fac față…

…cu abordare pozitivă. Mie chiar îmi place să lucrez uneori contra cronometru. În toți acești ani de experiență am avut atâtea situații presante, încât am învățat să le gesionez fără pic de frustrare. Eu sunt genul de om care acționează după principiul.

„Orice situație irezolvabilă are minim două soluții”.

Deciziile privind majorările de salariu le-aș lua…

(pentru că nu sunt poprietară și nici manager de resurse umane, pot doar să resupun), în baza a două criterii – performanță și loialitate. După mine, cu orice an muncit în compnie angajatul trebuie să simtă o retribuție respectivă sub formă de ajustare de salariu. În ceea ce privește performanța – eu sunt omul care crede ca atunci când un angajat a demonstrat un rezultat deosebit sau a făcut ceva deosebit pentru companie, ar trebui să-i fie majorate veniturile imediat, fără să se aștepte sfârșitul de an sau de semestru.

Omul trebuie să simtă că este apreciat, văzut, pus în valoare imediat și nu atunci când îi vine rândul.

Aleg oamenii după principiul

„nu judeca după prima impresie”.

Las oamenii să se manifeste. Dacă se manifestă așa cum sper eu, atunci au creditul meu. Dar dacă pierd acest credit – prefer să mă despart de ei. Fără scandal, dar și fără regrete. Îmi plac profesioniștii cu calități umane frumoase.

Echipa o motivez prin exemplu propriu

Dacă reușești să obții încrederea echipei, orice provocare devine simplă.

Pentru că oamenii văd și înțeleg totul.

Îmi amintesc, când eram la Business Class, uneori trebuia să stăm toată noapte ca să reușim să mergem la timp în tipar Și stăteam toți – de la redactor șef la asistentă. Chiar și cei care își finalizase articolele. Dar toți ne simțeam parte a echipei, îi susțineam pe ceilalți. Cred că meritul unei asemenea abordări îmi aparținea ca și lider de echipă.

Organizare înseamnă lipsă de agitație inutilă.

Din păcate, noi de multe ori confundăm agitația cu dedicația. Faptul că un om aleargă și se agită nu înseamnă că el muncește productiv. De aceea eu prefer pe cei care calm și calculat își fac munca. Asta înseamnă organizare pentru mine.

Planificare înseamnă înțelegere a procesului.

Cine nu poate planifica nu poate spune că înțelege cum va ajunge din punctul A în punctul B. Dacă ești apt să faci un exercițiu de planificare înseamnă că știi ce ai de făcut. Chiar dacă ulterior corectezi planul, îl modifici, îl ajustezi, dar rămâne calea pe care o urmezi oricum.

Control înseamnă expertiză.

Nu te duci și te apuci de macro sau, și mai rău, nano-management. Control înseamnă cunoașterea și verificarea procesului la cele mai importante etape. Control înseamnă să cultivi spiritul de responsabilitate al echipei si să încurajezi această asumare: găsiți variante alternative, alegeți cea mai bună soluție și argumentați, iar controlul este pentru a verifica dacă lucrurile decurg așa cum am stabilit sau au deviat. Dacă au deviat – care este motivul, poate că e mai bine așa.

Dacă au luat-o razna – cum putem corecta.

Dar nu vii ca manager să dai soluții care îți aparțin exclusiv și apoi să ții sub control dacă nu cumva ți-a iești cineva din cuvânt.

Ludmil

Sunt directoare și asta înseamnă…

că am o responsabilitate dublă – și în fața angajaților și în fața superiorilor (Directorul General, Cartierul General, acționarii). Asta înseamnă că știu și am curajul să iau decizii pe zona mea de responsabilitate, pot explica deciziile luate și sunt gata să îmi asum responsabilitatea pentru succes sau eșec.

Aș mai fi vrut să…

am vreodată ocazia să fiu prezentă la o lansare a unei rachete cosmice. Mi se pare atât de impresionant să vezi cu ochii tăi acest lucru. Cine știe, poate că vreodată ajung să o fac și pe asta.

 Când eram mică visam să…

devin Campioană Olimprică la patinaj artistic.

E o epopeie întreagă de povestit despre acest vis al meu, care include și o corespondență cu marea campioană Irina Rodnina, dar și alte momente hazlii sau emoționante. Dar, la modul sincer, acesta era visul.

Era un vis despre care știam că este imposibil de realizat, așa cum în Moldova nu exista nici un patinoar pe atunci. Dar în multe privințe dragostea pentru patinaj mi-a fost de folos și de inspirație.

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.