Fața nevăzută a șefilor. Cristina Comanici, PURPLE MEDIA: Ca să devin Director, m-am certat cu proprietarul afacerii

24 Mai 2021, 16:59
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
24 Mai 2021, 16:59 // Interviu //  MD Bani

Directorul Purple Media, Cristina Comanici a ajuns în funcția de director al companiei după aproape trei ani de muncă continuă asupra profesionistului din ea. Susține că a avut un foarte mare noroc să aibă alături oameni de treabă, colegi muncitori și mentori la care putea să vină cu întrebările care apăreau mereu.

„Să avansezi pe scara profesională înseamnă să-ți schimbi modul de mișcare a roticelelor din creier și să accepți că lucrurile pot sta diferit decât imaginea pe care o ai tu în cap. Să vii mereu cu idei de îmbunătățire a oricărui proces sau produs din companie, să treci peste teama de a-ți argumenta părerile în fața colegilor sau angajatorului, chiar dacă este o idee nepopulară.

Pentru mine a însemnat să mă și cert uneori cu proprietarul afacerii sau să pun piciorul în prag atunci când eram convinsă că ideile mele vor face bine companiei.”

Cristina Comanici, CEO Purple Media și Igor Strechi, proprietarul afacerii Purple Media

Cum reușesc să fiu un coechipier

Mai greu decât se scrie în cărțile de autodezvoltare și motivare. Să fii un coechipier bun, pentru mine, înseamnă să renunți deseori la așteptările proprii față de colegi, să ai încredere în ei și să-i lași să-și facă treaba așa cum știu ei mai bine. În același timp să-i înveți să-și argumenteze poziția și să își asume responsabilitatea atât pentru succese cât și pentru insuccese.

Presiunilor apărute le fac față

…cu ajutorul psihologului. Știu că în societatea noastră terapia este percepută cam straniu, dar eu sunt 100% încrezută că aș fi cedat la un moment dat dacă nu aș fi mers la psiholog. La fel mă ajută faptul că cer sfatul mentorilor mei și astfel descopăr și alte puncte de vedere asupra situațiilor grele sau aparent grele care apar.

Deciziile privind majorările de salariu le iau

…fie în funcție de indicatorii de performanță, fie în funcție de aportul colegilor în colaborările cu partenerii. Dacă ei se dezvoltă ca și specialiști și reușesc să rezolve în loc să creeze probleme, cu siguranță vor primi fie majorări de salarii, fie bonusuri.

Aleg oamenii

…inițial în funcție de impresia pe care o crează la interviu dar și după recomandările pe care le primesc de la foștii angajatori sau coechipieri. După asta analizez competențele profesionale și personale de care dau dovadă în perioada de test.

Am avut câteva cazuri când un specialist destul de bun nu se încadra în ritmul de muncă sau în vibe-ul echipei.

Echipa o motivez prin…

Despre motivare cred că ar fi mai relevant să întrebăm chiar echipa, dar dacă ar fi să vorbesc strict din punctul meu de vedere, mă străduiesc să aleg mereu proiecte interesante, parteneri cu care putem experimenta. Cred că pentru un specialist bun acesta este un factor foarte important. La fel, cred că un lucru prin care un director își poate motiva echipa este, pe de o parte să angajeze mereu coechipieri entuziasmați, profesioniști, iar pe de altă parte să se despartă de oamenii care arată performanțe slabe. În așa mod echipa este mereu în tonus și înțelege că trebuie să persevereze, să descopere, să testeze și să arate rezultate înalte ca să rămână parte din echipa Purple.

Sunt Director și asta înseamnă responsabilitate și mult pozitivism.

Responsabilitate față de colegi, parteneri, furnizori, proprietarul afacerii. Pozitivism chiar și în cele mai grele, aparent, situații. Încrederea că totul se va rezolva în cel mai bun mod posibil. Și cel mai mult să fii director înseamnă să lucrezi continuu asupra ta la nivel personal. Când eram mic(ă) visam să cânt pe scenele mari ale lumii. După 9 ani de pian însă am mers la facultatea de economie și de acolo visul meu s-a transformat într-o pasiune și un job care mă reprezintă mult mai bine. De aici și îndemnul meu să aveți curajul de a schimba ceea ce nu vă pasionează, chiar dacă vi se pare că este prea greu sau instabil.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.