VIDEO Mai multe posibilități pentru vârstnicii din Ungheni

29 Mart. 2024, 15:30
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
29 Mart. 2024, 15:30 // Slider //  MD Bani

În orașul Ungheni a fost lansat primul Club al Vârstnicilor, un spațiu creat pentru a motiva persoanele în etate să prospere, să fie active și să aibă vieți împlinite. De la sport, yoga, muzică și dans, până la lectură, ateliere de artizanat și pictură, centrul oferă un spațiu primitor seniorilor pentru a se angaja în activități care le îmbogățesc viața.

,,Așadar, când ne aflăm într-o fază demografică în care proporția persoanelor în vârstă este în creștere, acesta este momentul în care trebuie să investim cu adevărat în ei, astfel încât aceștia să poată continua să contribuie la dezvoltarea țării. Iar ei au atât de multe de adus, știți, din punct de vedere economic, social și cultural. Și aceasta este ceea ce noi, UNFPA, sprijinim în R. Moldova și în multe alte țări din regiune”, a declarat Florence Bauer, directoare regională a UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală. 

Clubul vârstnicilor a fost deschis grație unei colaborări între Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în R. Moldova și Guvernul Marii Britanii, care au oferit 90 de mii de dolari pentru reabilitarea spațiului. Totodată, autoritățile publice locale sunt încurajate să bugeteze resurse pentru asemenea activități, care au scopul de a promova incluziunea socială.

,,Municipiul Ungheni are nevoie de toate categoriile de vârstă pentru a dezvolta o comunitate omogenă, o comunitate dezvoltată. La moment, în cadrul proiectului sunt peste 100 de vârstnici, dar noi, administrația publică locală ne-am pus drept scop ca să mărim această capacitate, și să putem să dezvoltăm și alte spații, pentru a putea atrage și mai mulți vârstnici” – Eduard Bălan, viceprimar al municipiului Ungheni.

La centrul din Ungheni sunt înregistrate circa 150 de persoane care frecventează activitățile, printre ele se numără și doamna Maria.

,,Sunt multe activități… cu folosirea plantelor medicinale, cum să consumăm mierea de albine. Doamnele ne-au arătat cum poți să aplici corect produsele de machiaj”, a afirmat Maria.

Inga Cutie este antrenoare și instructoare de aerobic-fitness. Se bucură că poate contribui la îmbătrânirea sănătoasă și activă a persoanelor din comunitate.

,,Este o experiență nouă pentru mine, dar interesantă în același timp. Îi îndemn pe toți să găsească timp, măcar de două ori pe săptămână, câte jumătate de oră sau o oră, să vină aici la clubul deschis, care este benefic și să acorde timp pentru ei, să-și iubească corpul și să se odihnească, că munca care o facem aici prin exerciții, este o odihnă sufletească” – a adăugat Inga Cutie, antrenoare și instructoare de aerobic-fitness.

Prognozele demografice arată că până în 2040, generațiile în vârstă de 50 de ani și peste vor constitui jumătate din populația R. Moldova. Această schimbare demografică va avea implicații semnificative asupra sectoarelor sociale, economice și de sănătate ale țării.

,,Este un început excelent pentru a-i felicita pe locuitorii din Ungheni cu ocazia deschiderii primului centru de îmbătrânire activă din țară. Și acesta este primul din seria pe care o vom avea în continuare. Astfel, noi, cei de la UNFPA, încercăm cu adevărat să schimbăm opinia conform căreia persoanele în vârstă sunt cele vulnerabile în favoarea celor care spun că sunt contribuitori activi. Ei fac diferența. Ei își aduc cunoștințele și experiența într-o Moldovă mai luminoasă”- a conchis Karina Nersesyan, Reprezentanta Rezidentă a UNFPA Moldova.

UNFPA a susținut constant Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova în implementarea Programului privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023-2027, care are ca scop întărirea rezilienței demografice a țării. Totodată, de rând cu Clubul Vârstnicilor de la Ungheni, este în proces de organizare a unui centru similar în orașul Căușeni.

Această inițiativă este rezultatul parteneriatului dintre Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Guvernele Marii Britanii și Japoniei, HelpAge International, Fundația Moldcell, Autoritatea Publică Locală – toate unite în angajamentul lor de a stimula dialogul intergenerațional și de a promova integrarea socială.

28 Sept. 2026, 16:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 16:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, intră în Guvern cu un portofoliu de investiții, două apartamente, un Mercedes și participații în mai multe companii din România. Cele mai importante active din declarația de avere depusă la numire sunt acțiunile deținute la Banca Transilvania, evaluate în document la peste 25,5 milioane de lei românești.

Declarația, completată la 25 septembrie și aferentă veniturilor și averii din 2025, arată că Năsui a încasat anul trecut o indemnizație de 234.832 de lei românești de la Camera Deputaților din România. Mult mai mari au fost însă veniturile sale din investiții: ministrul declară dividende de 1.187.266 de lei românești de la Banca Transilvania, de peste cinci ori mai mult decât indemnizația sa de parlamentar.

În plus, Năsui a obținut 6 206 euro din chiria unui apartament.

Cea mai valoroasă poziție din declarație este participația sa la Banca Transilvania. Documentul indică o valoare declarată de 25.521.447 de lei românești pentru acțiunile deținute. Năsui mai declară participații la societatea de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest, evaluate la 167 760 de lei românești, și la compania de administrare imobiliară Bio Carpatherra, în valoare de 800 de lei.

Ministrul mai deține trei plasamente în titluri emise de Ministerul Finanțelor din România. În declarație sunt înscrise poziții de 168, 200 și 350 de titluri, cu dobânzi indicate de 1,6%, 5% și, respectiv, 6,8%.

La capitolul imobile, Năsui declară două apartamente. Primul, cu o suprafață de 49 de metri pătrați, a fost dobândit în 2007 și apare în declarație cu o valoare de 400.000 de euro. Cel de-al doilea are 99 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016 printr-un contract de schimb și este declarat la 177.650 de euro.

În proprietatea ministrului se mai află un teren de 10,6 metri pătrați, destinat construcțiilor și amenajărilor, dobândit în 2016 și declarat cu valoarea de un leu românesc.

Năsui conduce un Mercedes GLC fabricat în 2016, cumpărat în același an. În declarație, automobilul figurează cu o valoare de achiziție de 40 000 de euro și o valoare de piață de circa 20.000 de euro, diferența fiind explicată prin amortizarea în timp.

În contul curent de la Banca Transilvania, ministrul indică aproximativ 24.830 de lei românești. Totodată, în declarație nu sunt înscrise datorii care să depășească pragul legal de raportare.

La capitolul interese personale, Năsui declară calitatea de membru al Asociației CFA România și al Societății pentru Libertate Individuală. De asemenea, acesta figurează ca membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România și vicepreședinte al filialei municipale București.

Veniturile din dividende sunt indicate la 1,18 milioane RON  și sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât indemnizația sa de parlamentar, iar valoarea declarată a participației la Banca Transilvania depășește 25,5 milioane RON.