UE va direcționa 90% din veniturile activelor înghețate ale Rusiei către nevoile militare ale Ucrainei

07 Mai 2024, 14:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Mai 2024, 14:00 // Actual //  bani.md

Țările UE au convenit să transfere 90% din veniturile din activele rusești înghețate în scopurile de apărare ale Ucrainei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz.

Potrivit acestuia, vorbim despre o „sumă semnificativă, în valoare de câteva miliarde pe an”. În același timp, Ucraina nu va fi obligată să achiziționeze arme în Europa cu aceste fonduri, scrie The Moscow Times.

Scholz a adăugat că acordul este în faza finală. Această decizie va permite deja în vară să se adauge 3 miliarde de euro la obligațiile UE față de Ucraina în valoare de 16 miliarde, a declarat comisarul UE pentru economie, Paolo Gentiloni.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.