Marea transformare a pieței muncii din Moldova! Tinerii nu mai vor să muncească

11 Iun. 2024, 14:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Iun. 2024, 14:59 // Actual //  bani.md

Piața muncii din Moldova trece printr-o transformare semnificativă, cu un interes tot mai scăzut al tinerilor pentru muncă. Datele din trimestrul I 2024 arată o forță de muncă subutilizată de 93,3 mii de persoane, ceea ce reprezintă 10,1% din totalul forței de muncă extinse. Deși aceasta este o îmbunătățire față de 12,8% înregistrat în trimestrul I 2023, problema rămâne notabilă, arată datele Biroului Național de Statistică.

Rata de subutilizare variază semnificativ între bărbați și femei, fiind de 11,1% pentru bărbați și 9,2% pentru femei. În mediul rural, rata este de 10,2%, comparativ cu 10,1% în mediul urban.

În special tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani sunt afectați, cu o rată de subutilizare a forței de muncă de 11,3%, depășind nivelul mediu de 10,1% pentru persoanele de 15 ani și peste.

Majoritatea persoanelor subutilizate sunt adulte, cu vârste între 25 și 54 de ani, reprezentând 73,7% din total.

Cele mai mari discrepanțe sunt observate în rândul persoanelor de 65 ani și peste, unde rata de subutilizare este cu 3,6 puncte procentuale mai mare pentru femei față de bărbați. Pentru grupa de vârstă 20-64 ani, rata de subutilizare este de 10,2%, fiind mai ridicată în rândul bărbaților (11,4%) comparativ cu femeile (9,0%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Apr. 2026, 17:39
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Apr. 2026, 17:39 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Într-un interviu acordat publicației „Cu Sens”, ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a fost confruntată cu propriile declarații de avere și interese personale pentru anul 2025. Potrivit documentului, aceasta și soțul său dețin o avere totală de aproximativ 10 milioane de lei, care provin din salarii, dividende, proprietăți imobiliare și bunuri de lux.

Moderatoarea a punctat că ministrul este fondatoarea unei firme evaluate la 4 milioane de lei, deține o casă și un teren în valoare de 3 milioane de lei, un garaj de 25.000 de euro, un teren extravilan de 64.000 de lei, un camion și două automobile de lux, un Land Rover Discovery (260.000 de lei) și un Volvo XC90 (24.000 de euro). Tot în 2025, Catlabuga și-a împrumutat propria firmă cu 2 milioane de lei și are un credit bancar de aproape 2,5 milioane de lei, de restituit până în 2047.

Întrebată „unde se câștigă mai bine, la stat sau în afaceri?”, ministrul a răspuns:

„Se câștigă acolo unde muncești. Și ești transparent și ești integru. Eu în continuare o să zic și poziția mea este că tot ce am făcut și ce am declarat, pentru că am declarat transparent și nu este nimic de ascuns, cu siguranță bună întrebare unde se câștigă bine. Se câștigă acolo unde se depune efort, muncă și ambiție. Tot ce a fost declarat este conform legislației, am întrunit și avem proveniență, avem și împrumuturile, avem și creditele care achităm de dobânzi lunare. Deci cumva ca și toată lumea de rând care vrea să obțină ceva, are și angajamente care și le asumă în contextul unui credit pe care de fapt l-am luat și este ipotecar. Cam astea sunt veniturile pe care putem să le declarăm”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!