Moldova Digital Summit 2024 – 3000+ participanți, lansări și oportunități numeroase pentru fiecare

13 Iun. 2024, 15:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iun. 2024, 15:57 // Actual //  bani.md

Moldova Digital Summit a înregistrat o revenit mai grandios în acest an. Cu peste 3000 de participanți din Moldova, România, Polonia, Franța, Estonia și alte state, summitul setează Moldova ca destinație tech emergentă. Timp de 2 zile, la Chișinău Arena participanții au avut parte de keynote-uri axate pe patru piloni cheie – afaceri, infrastructură, guvern și abilități, dar și de workshopuri tematice în domeniul inteligenței artificiale, oportunităților de business, securității cibernetice ș.a. Aceștia au avut și numeroase întâlniri cu experți din întreaga lume și au descoperit zona EXPO, compartimentată în 4 zone specifice: Research and Innovation, Corporates, Startups & Investments, Startup Alley, și Digitalization in GOV. 

Moldova Digital Summit 2024 – lansări, programe de finanțare și dezvoltare, inovații și memorandumuri internaționale 

MDS 24 a reprezentat o platformă excepțională  de susținere a afacerilor, la eveniment fiind prezentate:

  • Aplicația EVO a fost făcută publică – mai multe detalii pe evo.gov.md 
  • A fost prezentat modul de funcționare a noilor cărți de identitate, ce urmează a fi lansate în 2025
  • Au fost prezentate următoarele servicii MIA Plăți Instant – Me2Me pentru cetățeni și plăți pentru afaceri în pilotare din Iulie 2024
  • Ghidul de investiții în IT al Republicii Moldova, elaborat în colaborare cu Emerging Europe;
  • Memorandum de Înțelegere între „Moldova Innovation Technology Park (MITP)” și „Sharjah Research, Technology and Innovation Park (SRTIP)” din Emiratele Arabe Unite;
  • Prezentarea Programului „Europa Digitală”;
  • A fost prezentat acceleratorul EIC (Instrumentul pentru IMM-uri) – program de finanțare al Agenției Executive pentru Inovare și Întreprinderi Mici și Mijlocii (EISMEA) și Consiliului European pentru Inovare.
  • Memorandum de Înțelegere între Agenția de Securitate Cibernetică a Moldovei și Directoratul Național de Securitate Cibernetică al României

Moldova Digital Summit 2024 – scenă de prezentare pentru 124 de speakeri 

Timp de două zile, Chișinău Arena a devenit platforma principală pentru prezentările celor 124 de invitați speakeri, din 14 țări ale lumii, printre care: 

  • Taavi Kotka – cel care a transformat Estonia într-o națiune digitală – despre cum a reușit Estonia să devină prima țară din lume în care 99% dintre serviciile publice sunt digitalizate.
  • Toju Duke – expertă în  inteligența artificială, autoare de carte, lideră de opinie și fondatoarea Diverse AI – despre cum să abordăm inteligența artificială responsabilă, într-un cadru legal etic. 
  • Andrew Wrobel – partenerul fondator al Emerging Europe, cea mai mare comunitate globală tech – despre investițiile străine directe, strategii de export pe piața din UK și alte state, transformarea digitală, tehnologie și inovație. 
  • Steve Jarrett – data manager AI Officer, Orange – despre cum va arăta viitorul comunicării digitale.

Sloganul „Powering a 100% digital tomorrow” a inspirat 72 de experți renumiți să urce pe scena principală, iar în zona de workshops și showcase – 52 de speakeri au analizat tendințele actuale și-au prezentat studii de caz concrete. 

Moldova Digital Summit 2024 – experiențe digitale pentru publicul larg

Cele trei zone dedicate amenajate în area EXPO a evenimentului au fost un punct de atracție pentru miile de vizitatori veniți la summit. Doar la standul Mastercard, peste 1000 de vizitatori au avut o experiență imersivă și au ales să plece într-o „călătorie” virtuală în Lunca Prutului. 

Iar la standul guvernamental peste 200 de semnături electronice au fost eliberate, marcând un pas important în direcția accesării serviciilor publice în format digital. Devenită accesibilă publicului larg la eveniment,  aplicația EVO, platforma integrată de servicii publice digitale, a înregistrat peste  24.000 de descărcari în primele zile de la lansare.

Moldova Digital Summit 2024 –  punct de întâlnire pentru afaceri și delegații internaționale

Cele 2 zile de summit au fost și punctul de întâlnire pentru  peste 100 de companii locale și internaționale, inclusiv startup-uri și care au profitat de ocazia de a-și face cunoscute soluțiile digitale. Iar pe „Startup Alley” au participat 24 de startup-uri locale, care au avut posibilitatea de a-și prezenta inovațiile pentru a atrage investiții și parteneri de afaceri.

Stabilirea de noi relații de colaborare și contacte a fost unul din obiectivele Moldova Digital Summit, iar networking-ul a fost facilitat prin intermediul aplicației Brella, unde participanții au putut să-și seteze întâlniri cu alți experți de breaslă, totalizând 536 de întâlniri programate, dintre care 197 au fost din Moldova și 339 internaționale. 

Moldova Digital Summit 2024 – platformă de promovare a țării noastre

Prezentările rulate în cadrul summitului au însumat peste 17 ore de discursuri live, care au fost transmise în timp real pe platformele oficiale ale evenimentului și care au fost urmărite de peste 87.000 de spectatori. Astfel, MDS 24 a fost o oportunitate majoră pentru Republica Moldova de a-și prezenta succesele obținute în domeniul digitalizării și de a-și promova oferta pentru investitori și parteneri comerciali.

Despre Moldova Digital Summit

Moldova Digital Summit a reunit principalii factori de decizie din sectorul public și privat, atât la nivel local, cât și internațional, pentru a explora cele mai recente tendințe și bune practici în transformarea digitală. Summitul oferă o platformă pentru dialog și colaborare la nivel înalt despre cum să valorificăm puterea tehnologiei pentru a construi un viitor mai incluziv, sustenabil și prosper pentru Moldova.

Moldova și-a propus să fie un stat 100% digital până în anul 2030. Strategia de Transformare Digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030 setează viziunea pentru transformarea digitală și are ca obiective cheie dezvoltarea unei societăți digitale, în care serviciile electronice să fie accesibile tuturor cetățenilor; consolidarea sectorului TIC prin investiții în cercetare și dezvoltare; asigurarea unui mediu digital sigur și incluziv; și construirea unui brand de națiune digitală prin promovarea realizărilor din acest domeniu. Moldova Digital Summit, cel mai important eveniment regional din domeniu găzduit de țara noastră, reiterează ambițiile și angajamentul Moldovei de a crea o națiune digitală modernă și prosperă, pregătită pentru provocările din viitor.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării împreună cu Asociația Națională a Companiilor TIC (ATIC), Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park (MITP), Agenția de Investiții a Moldovei, Technovator, Startup Moldova, Tekwill și Universitatea Tehnică a Moldovei, cu susținerea strategică și financiară a Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și a Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, a Băncii Mondiale, a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Ukraine Moldova Enterprise Fund, cu susținerea Proiectului OPTIM, finanțat de Elveția (sau Guvernul Elveției) și implementat de Helvetas, precum și Moldova Cybersecurity Rapid Assistance Project 2.0 finanțat de Uniunea Europeană, și EU Partnership Mission în Republica Moldova, dar și e-Governance Academy Estonia.

15 Oct. 2026, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 16:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Transferarea unui post diplomatic de la Ambasada Republicii Moldova din Moscova la cea din Tokyo va genera cheltuieli suplimentare de aproximativ 350 000 de lei anual. Modificarea, aprobată de Guvern în ședința din 15 octombrie, urmărește consolidarea relațiilor economice cu Japonia, promovarea produselor moldovenești și atragerea investițiilor.

Potrivit documentului, din schema ambasadei de la Moscova este eliminată o funcție de ministru-consilier, iar la Tokyo este instituit un post de consilier. Astfel, efectivul aprobat al misiunii din Rusia se reduce de la 21 la 20 de posturi, în timp ce ambasada din Japonia va avea cinci posturi, față de patru în prezent. Cifrele reprezintă funcțiile prevăzute în structura misiunilor, documentul neprecizând câte dintre acestea sunt ocupate.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că postul de la Tokyo va fi dedicat dosarului economic.

„Pentru a avea un mai mare randament și mai multe realizări în acest sens, dar și pentru promovarea produselor noastre, în special din sectorul agroalimentar, pentru atragerea investițiilor japoneze, creăm această unitate responsabilă de dosarul economic în misiunea noastră de la Tokyo”, a explicat ministrul.

Calculele MAE arată că cheltuielile anuale aferente postului eliminat de la Moscova sunt estimate la aproximativ 1,79 milioane de lei, iar cele pentru funcția de la Tokyo — la circa 2,14 milioane de lei. Sumele includ indemnizațiile angajatului, chiria locuinței, asigurarea medicală, deplasările și indemnizațiile pentru membrii familiei.

Pentru postul din Japonia, estimările prevăd 26 600 de dolari anual pentru chirie și 21 370 de dolari pentru asigurare medicală. În cazul funcției de la Moscova, aceleași categorii de cheltuieli sunt calculate la 18 000 de euro și, respectiv, 19 800 de euro.

Diferența de aproximativ 350 000 de lei va fi acoperită din alocațiile deja aprobate Ministerului Afacerilor Externe, fără solicitarea unor fonduri suplimentare din bugetul public național.

MAE a analizat și posibilitatea creării unui post suplimentar în Japonia fără reducerea celui din Rusia, însă a renunțat la această variantă deoarece ar fi presupus majorarea efectivului-limită al serviciului diplomatic și cheltuieli bugetare suplimentare.