VIDEO CineMADE în România: Filmul românesc „Box”, duminică seara, în exclusivitate la RLIVE TV

04 Sept. 2024, 11:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Sept. 2024, 11:51 // Actual //  bani.md

Drama „Boc” de Florin Șerban este următorul film din seria „CineMADE în România”, difuzat în exclusivitate de RLIVE TV. Drama va putea fi vizionată duminică, la ora 21:00.

Filmul relatează despre povestea de dragoste dintre Rafael și Cristina, care au nevoie disperată de afirmare. De-a lungul filmului, fiecare învață în felul său lecția maturizării și a compromisului, fiind în căutarea sinelui și a iubirii.

Din distribuție fac parte actorii Cătălin Mitulescu, Hilda Péter, Sorin Leoveanu, Rafael Florea și alți actori. Pelicula fost prezentată în premieră la Karlovy Vary, a fost proiectată la Toronto, dar și la alte 10 festivaluri naționale și internaționale de film.

„Filosofia ţine de o parte a vieţii mele pe care am încheiat-o şi mă bucur că e aşa. Atunci vroiam să arăt că „sunt deştept”.
Acum nu mai am nevoie de asta. Acum vreau să sperii oameni, să îi fac să tresară, să plângă, să se întrebe, să se trezească… Poate o să treacă şi asta şi voi vrea să fac lucruri folositoare, lucruri pe care oamenii să se aşeze. Şi mă voi apucă de tâmplărie. (…)

Caut poveşti puternice (Eu când vreau să fluier, fluier) sau poveşti pe care pot eu să le fac puternice (Box). Aşa s-a întâmplat în aceste două cazuri, dar în proiectele viitoare mă îndrept către alte subiecte”, declara regizorul într-un interviu pentru
victorkapra.ro

Filmul românesc „Box” este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce duminică de duminică publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

CineMADE in România” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

02 Aug. 2026, 08:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Aug. 2026, 08:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Valurile de căldură extreme care au lovit Europa în vara anului 2026 schimbă nu doar comportamentul consumatorilor, ci și echilibrul comercial dintre Uniunea Europeană și China. În contextul temperaturilor care au depășit 38 de grade Celsius în mai multe state europene, aparatele de aer condiționat fabricate în China au devenit unele dintre cele mai căutate produse, în pofida tensiunilor comerciale dintre Bruxelles și Beijing.

Potrivit unei analize CNN, marile companii chineze Midea, Gree și Haier controlează aproximativ 65% din piața mondială a aparatelor de aer condiționat, iar vânzările acestora în Europa cresc accelerat pe fondul cererii fără precedent.

În mai multe țări europene, consumatorii au format cozi în fața magazinelor și au parcurs sute de kilometri pentru a găsi aparate disponibile, după ce valurile de căldură au suprasolicitat stocurile comercianților.

Fenomenul apare într-un moment delicat pentru relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China. Bruxellesul și Beijingul urmează să negocieze în perioada următoare reducerea deficitului comercial record al UE față de China, care a ajuns anul trecut la aproape 360 de miliarde de euro.

În același timp, autoritățile europene analizează noi taxe vamale pentru unele produse chinezești, însă experții avertizează că o astfel de decizie ar putea afecta direct consumatorii europeni.

„Dacă ești guvern, nu le poți spune oamenilor: «Îmi pare rău, nu puteți avea aer condiționat pentru că nu vrem supracapacitate chinezească»”, a declarat Cameron Johnson, expert în lanțuri de aprovizionare la Tidalwave Solutions.

Producătorii chinezi profită de cererea în creștere și adaptează produsele special pentru piața europeană. Midea, unul dintre cei mai mari producători mondiali, a lansat modelul portabil PortaSplit AC, proiectat special pentru locuințele europene. Compania anunță că a vândut peste 200.000 de unități în acest an, dublu față de 2025.

Experții spun că succesul Chinei este alimentat și de încetinirea economiei interne. Pe fondul crizei imobiliare și al scăderii consumului, companiile chineze își orientează tot mai mult producția către piețele externe. Anul trecut, China a înregistrat un excedent comercial record de 1,2 trilioane de dolari, iar Europa a devenit una dintre principalele ținte pentru exportatori.

Potrivit firmei de consultanță Roland Berger, doar aproximativ 20% dintre locuințele europene sunt dotate cu aer condiționat, comparativ cu aproape 90% în Statele Unite, ceea ce transformă continentul într-o piață cu un potențial uriaș de creștere.