Tensiunile din Orientul Mijlociu și furtuna din SUA scumpesc carburanții

11 Oct. 2024, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Oct. 2024, 10:43 // Actual //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că, în ciuda creșterii prețurilor la carburanți din ultimele trei săptămâni, acestea continuă să se situeze sub nivelul mediu înregistrat pe parcursul acestui an.

Creșterea recentă a fost influențată de cotațiile Platts de pe bursele internaționale, care au dus la o recuperare parțială a prețurilor, după ce acestea au atins cel mai mic nivel al anului. Totuși, impactul rămâne moderat în raport cu media anuală.

Piețele internaționale sunt afectate de tensiunile din Orientul Mijlociu, în special de temerile legate de o potențială escaladare a conflictelor, dar și de condițiile meteorologice nefavorabile din SUA. Acești factori continuă să exercite presiuni asupra prețurilor internaționale la petrol, influențând cotațiile Brent și Platts.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.