BEMOL, scrisoare deschisă către Maia Sandu: Vă rugăm să preveniți o nouă ilegalitate

11 Oct. 2024, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Oct. 2024, 10:09 // Actual //  MD Bani

Compania BEMOL a emis o scrisoare deschisă adresată președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, exprimând îngrijorări serioase privind acțiunile recente care, conform companiei, subminează supremația legii și Constituția Republicii Moldova. În documentul public, BEMOL atrage atenția asupra unui conflict juridic în care activele sale legate de Danube Logistics SRL (Portul Giurgiulești) sunt în pericol, susținând că autoritățile ar intenționa să modifice ilegal documente fundamentale pentru a preveni executarea unei hotărâri judecătorești definitive, scrie realitatea.md.

BEMOL a subliniat că instanțele din Olanda și Republica Moldova au emis decizii finale care le confirmă cerințele legitime, însă acțiunile Guvernului, influențate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și un grup infracțional, riscă să încalce aceste hotărâri.

Compania susține că Guvernul ar intenționa să transfere activele portului Giurgiulești către o companie apropiată oficialilor din Guvern, coordonată prin Ministerul Infrastructurii.

BEMOL solicită intervenția Maiei Sandu, în calitatea sa de garant al Constituției, pentru a preveni comiterea unor noi ilegalități care ar putea atrage răspunderea statului moldovean pentru fraudele și abuzurile anterioare.

Această scrisoare survine în contextul unui scandal de proprietate și legalitate, în care Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a preluat portul (l-a cumpărat cu 1000 de euro n.a) în urma unor acuzații de escrocherii la adresa fostului său angajat, Thomas Moser, care l-a preluat cu 344 de dolari SUA. Este vorba de delapidarea averii străine de către foști factori de decizie în cadrul companiei Bemol.

P.

11 Sept. 2026, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 17:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.