Afacerea din televiziune a fostului sfetnic a lui Plahotniuc. Cum a devenit proprietarul Realitatea TV

18 Ian. 2022, 13:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Ian. 2022, 13:51 // Actual //  bani.md

Analistul politic PSD-ist Cozmin Gușă, dar și fost consilier a liderului fugar al PD, Vlad Plahotniuc – unul dintre acționarii postului Realitatea – a relatat cum a călătorit până în Cipru alături de Ioana Vîntu, fiica lui Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a prelua televiziunea de la „tatăl FNI”.

Un alt detaliu „picant” pe care Gușă l-a dezvăluit, audiat fiind în calitate de martor, este legat de faptul că, în septembrie 2010, procurorii l-au „umflat” pe SOV chiar de la masa negocierilor, când Maricel Păcuraru venise să-i dea o parte din bani.

Analistul Cozmin Gușă a dat detalii în fața instanței despre modul în care el și afaceristul Maricel Păcuraru au preluat postul Realitatea TV (n.r. – în prezent Realitatea Plus) de la Sorin Ovidiu Vîntu.

Cozmin Gușă a fost citat în calitate de martor într-o cauză penală disjunsă din „Dosarul Realitatea Media” – o anchetă de care s-a ales praful, dar care se apropia, la un moment dat, periculos de mult de Elan Schwartzenberg.

Cauza în care Gușă a fost audiat ca martor îi are ca inculpați pe niște indivizi departe de „calibrul” lui Schwartzenberg: Mirel-Mircea Amariței (avocat, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2014), Gabriel Baciu (avocat al Realitatea Media) și Emil Bertalan (administrator SC Global Network System SRL).

Cei trei au fost trimiși în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte legate de modalitatea în care SOV i-a vândut „cuplului” Gușă-Păcuraru pachetul de acțiuni de la Realitatea Media.

Trebuie făcută precizarea că Dosarul „Realitatea Media” a stat atâta timp în sertarele DNA încât firma Realitatea Media a intrat în faliment, Elan Schwartzenberg a fugit în Israel de teamă că va înfunda pușcăria alături de Radu Mazăre în Dosarul „Henri Coandă”, iar postul postul Realitatea Tv și-a pierdut licența, fiind înlocuit în grila de programe de Realitatea Plus.

Cum au preluat Gușă și Păcuraru „frâiele” Realitatea Tv

Cozmin Gușă a relatat cum și-a împărțit „sarcinile” de serviciu cu Maricel Păcuraru la Realitatea.

Înțelegerea mea cu Maricel Păcuraru – dețineam 50-50 din pachetul de acțiuni – a fost ca acesta să se ocupe de activitatea administrativă a firmei (activitatea economică, activitatea juridică), iar eu să mă ocup de partea editorială și de partea de reprezentare internațională”, a declarat Cozmin Gușă.

Procurorul de ședință al DNA a solicitat judecătorului să-l întrebe pe Gușă ce legătură exista între firma lui Sorin Ovidiu Vîntu, PSV Company (n.r. – Petrom Service) și Realitatea Media.

Toată negocierea a fost făcută de către partenerul meu, Maricel Păcuraru, deși Sorin Ovidiu Vîntu a solicitat în mod repetat să particip și eu. Fusesem prieten și partener cu SOV, dar după alegerile din 2009 am refuzat să mă întâlnesc cu el. Consider că m-a trădat în 2008, la alegerile pentru Primăria Capitalei (n.r. – când Gușă candidase pentru funcția de edil) și apoi în 2009, când eu eram șeful de campanie a lui Mircea Geoană”, a declarat Cosmin Gușă.

Reamintim că Mircea Geoană a pierdut alegerile din 2009, după ce opinia publică a aflat că „prezidențiabilul” PSD s-a dus în vizită la Sorin Ovidiu Vîntu.

A rămas celebră întrebarea lui Traian Băsescu adresată lui Mircea Geoană în cadrul ultimei confruntări dintre cei doi candidați: „V-a plăcut aseară la domnul Vîntu?”.

După ce a rămas blocat preț de câteva secunde (interval care a părut o eternitate în direct la tv) Mircea Geoană a fost obligat să recunoască în fața lui Băsescu vizita pe care i-o făcuse lui SOV cu o zi înainte de turul 2 al alegerilor, scrie ziare.com.

Momentul a fost unul decisiv pentru victoria lui Traian Băsescu. Contracandidatul lui Geoană avea o imagine publică destul de „șifonată” la momentul respectiv, după ce în presă apăruse un video în care acesta părea că lovește un copil la un miting electoral, imagini care ulterior s-au dovedit a fi editate.

Cozmin Guşă a fost deputat, secretar general al Partidului Social Democrat din România. El a fost, de asemenea, partener și consilier al bine-cunoscutului om de afaceri român Sorin Ovidiu Vântu. În 2010, Guşă a început să lucreze în echipa lui Vlad Plahotniuc, ocupându-se de imaginea lui. Cu ajutorul lui Guşă, Plahotniuc a stabilit relații cu Vântu și apoi a cumpărat postul Publika TV, care în 2010 a fost deschis la Chișinău de Sorin Ovidiu Vântu. Cozmin Guşă a devenit apoi unul dintre şefii canalului, dar câțiva ani mai târziu a revenit la Bucureşti.

15 Sept. 2026, 15:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 15:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Capitala Republicii Moldova, Chișinău, ocupă locul 443 în Indicele Global al Orașelor pentru 2026, realizat de Oxford Economics. În topul care cuprinde 1 000 de orașe, Chișinăul este precedat de Bari, Italia, aflat pe locul 442, și urmat de Kota Bharu din Malaezia, pe poziția 444.

Clasamentul ia în calcul cinci aspecte importante pentru viața dintr-un oraș: economia, capitalul uman, calitatea vieții, mediul și guvernarea. Astfel, Chișinăul stă cel mai bine la economie (locul 351), mediu (404) și calitatea vieții (437), în timp ce cele mai slabe rezultate sunt la capital uman (619) și guvernare (518), ambele fiind în ultimele 40% ale clasamentului.

Primele trei poziții sunt ocupate de New York, Londra și Paris. În top 10 mai apar Seattle, San Francisco, Dublin, Boston, San Jose, Tokyo și Zurich.

Chișinăul este clasat mai jos decât mai multe capitale din regiune. Budapesta ocupă locul 111, Sofia – 303, Kiev – 304, iar Moscova – 313. În schimb, capitala Moldovei se află înaintea Odessei, care este pe locul 605.

Clasamentul arată că orașele americane au rezultate foarte bune în special la economie și capital uman, în timp ce orașele europene sunt avantajate de calitatea vieții, mediu și guvernare.

La finalul clasamentului se află orașe din China, Haiti, India și Nigeria. Orașul Sokoto din Nigeria ocupă ultima poziție, 1 000.

Potrivit Oxford Economics, orașele asiatice ar putea deveni tot mai importante în următorii ani, pe măsură ce creșterea economică și productivitatea contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai.