Agricultorii își țin monștrii în fața Guvernului! Bolea: Înainte de război exportam cereale în 24 de țări acum în 14

27 Iun. 2023, 12:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2023, 12:08 // Actual //  bani.md

Fermierii au ieșit și astăzi la protest în fața Guvernului cu tehnica agricolă pe care nu au mai mișcat-o din fața Guvernului de săptămâna trecută. Agricultorii le-au dat un ultimatum autorităților până astăzi ca să le acorde suport întru compensarea pierderilor suportate în anul 2022.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea a declarat în fața acestora că situația cu exportul de cereale este una problematică, deoarece înainte de războiul din Ucraina, Republica Moldova livra cereale în 24 de țări, iar acum  în doar 14.

„Turcia face parte din coridorul solidarității, respectiv cerealele moldovenești nu m ai sunt exportate. Au fost dublate exporturile în România”, a punctat Bolea.

Agricultori din mai multe localități ale republicii Moldova protesetază de săptămâna trecută, cu tehnică agricolă, în centrul Capitalei. Fermierii au cerut de la autorități mai multe măsuri de susținere pentru sectorul agricol din țară.

Asociația Fermierilor declara anterior că decizia de a organiza proteste cu tehnică agricolă în mai multe regiuni din țară a fost luată după ce discuția cu prim-ministru, Dorin Recean, „nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori”, fiind respinsă solicitarea de aprobare a unor măsuri de susținere a fermierilor, care au fost formulate în Declarația din 17 mai 2023.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

09 Nov. 2026, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 09:31 // Actual //  Ursu Victor

Producătorii auto chinezi și-au majorat exporturile, în încercarea de a compensa scăderea cererii pe piața internă. În octombrie 2026, exporturile de autoturisme din China au crescut cu 68,2% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 932.000 de unități, în timp ce vânzările interne au înregistrat a douăsprezecea lună consecutivă de declin.

Potrivit datelor Asociației Chineze a Producătorilor de Autoturisme, publicate luni, 9 noiembrie, ritmul de creștere a exporturilor rămâne  ridicat, deși s-a temperat ușor față de septembrie, când avansul anual fusese de 73,2%.

În contrast, piața auto internă continuă să traverseze o perioadă dificilă. Vânzările de autoturisme au scăzut cu 27,3% în octombrie, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, până la 1,65 milioane de unități. Declinul este ceva mai redus decât cel din septembrie, când vânzările s-au contractat cu 28,1%, însă tendința negativă persistă de un an.

Această evoluție pune o presiune tot mai mare asupra constructorilor auto chinezi, care încearcă să compenseze cererea slabă din țară prin extinderea agresivă pe piețele internaționale.