Alertă pe piața bancară! Creditarea scade, dobânzile urcă

21 Mai 2025, 10:16
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Mai 2025, 10:16 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul creditelor noi acordate în luna aprilie 2025 a constituit 6,78 miliarde de lei, în scădere cu 8,1% față de luna martie, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Majoritatea împrumuturilor – peste 73% – au fost acordate în moneda națională, însă și acestea au înregistrat o diminuare de 9% comparativ cu luna precedentă.

Cele mai solicitate împrumuturi au fost cele cu termene între 2 și 5 ani, reprezentând 58,5% din totalul creditelor noi. Din punct de vedere al destinației, 40% dintre aceste împrumuturi au fost accesate de persoane juridice.

Rata medie nominală la creditele noi în moneda națională a crescut cu 0,40 puncte procentuale, ajungând la 9,00%. În schimb, dobânda medie la creditele în valută a scăzut cu 0,12 puncte procentuale, ajungând la 5,50%.

Persoanele fizice au contractat în aprilie credite în valoare totală de 2,25 miliarde lei, în scădere cu 2,6% față de martie. Cea mai mare parte (59,4%) a fost destinată consumului. Din totalul creditelor de consum, 1,19 miliarde lei au fost acordate în lei, cu termene între 2 și 5 ani.

În același timp, creditele imobiliare au reprezentat 40,4% din totalul împrumuturilor accesate de persoanele fizice și au fost contractate în principal în moneda națională. Rata medie la creditele de consum în lei s-a redus ușor, până la 10,64%, iar cea la creditele ipotecare a coborât la 7,10%.

Comparativ cu martie, companiile au contractat mai puține credite în lei (-12,5%), în valută (-5,3%) și în valută indexată (-26,9%). Ponderea majoritară a fost deținută de firmele nefinanciare, care au absorbit 60,2% din totalul creditelor noi.

Rata medie la creditele în lei acordate persoanelor juridice a crescut semnificativ cu 0,67 puncte procentuale, până la 8,74%, în timp ce rata la creditele în valută a scăzut ușor la 5,49%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.