ANRE reia dreptul de a stabili prețul de comercializare la pompă a carburanților. Modificările, votate de deputați

13 Aug. 2021, 15:23
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  MD Bani
13 Aug. 2021, 15:23 // Uncategorized //  MD Bani

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale vor fi stabilite de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în baza Metodologiei de calcul și aplicare a preturilor la produsele petroliere. O modificare în acest sens a legii privind piața produselor petroliere a fost operată astăzi în prima lectură, cu votul a 57 de deputați, la ședința de astăzi a Parlamentului, scrie Realitatea.md.

Deputații propun ca prețul maxim de comercializare cu amănuntul să fie stabilit pentru produsele principale de tip standard (benzină COR 95 și motorină) și să fie calculat și publicat zilnic pe pagina web a ANRE. În opinia autorilor, în rezultat, piața angro a carburanților, precum și prețurile de comercializare cu amănuntul a gazului lichefiat și a tuturor celorlalte tipuri de produse cu excepția celor de bază, vor deveni libere.

Comercializarea cu amănuntul a altor tipuri de produse petroliere principale decât cele pentru care sunt stabilite preturile maxime va fi permisă doar cu condiția vânzării la aceeași stație și a produselor de tip standard. În aceste condiții, statul va asigura consumatorul cu produse petroliere de strictă necesitate la prețuri reglementate, rezonabile, transparente, nediscriminatorii și ușor de comparat, cu respectarea parametrilor de calitate stabiliți, iar pe de altă parte va oferi acestora posibilitatea alegerii libere a produselor de alternativă.

De asemenea, pentru a relaxa condițiile de obținere a licenței, se propune micșorarea de 5 ori a capacității obligatorii de depozitare pe care trebuie să o îndeplinească un importator, și anume de la 5 mii m3 la 1000 m3. Totodată, se impune o altă inițiativă legislativă care să asigure securitatea energetică a statului în ceea ce privește asigurarea cu produse petroliere în situații de criză.

O altă prevedere a proiectului se referă la eliminarea necesității de a deține un cuantum de cel puțin 8 milioane lei capital propriu, întrucât acest cuantum minim împiedică apariția pe piață a mai multor agenți economici, consideră autorii documentului.

Prin proiect se stabilește că ANRE poate ajusta marja comercială în cazul apariției unor factori care nu puteau fi prevăzuți la momentul aprobării precedente și că aceasta poate interveni în structura marjei nu mai mult de 10% din media efectiv înregistrată de operatori.

Modificarea legii s-a făcut ca rezultat a majorării prețurilor la carburanți nejustificat, iar mai nou, pe piața petrolieră din țară se înregistrează un deficit de anumiți carburanți, acțiune, care s-ar face intenționat de către unii petroliști, în opinia experților și a ANRE.

Precizăm că, anterior, în 2018, ANRE la fel a deținut această obligație și drept.

 

23 Oct. 2026, 09:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 09:31 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria globală a depășit pragul uriaș de 365 de trilioane de dolari, iar costurile tot mai mari ale împrumuturilor pun presiune asupra bugetelor publice. Numai în prima jumătate a anului 2026, datoriile guvernelor, companiilor și populației au crescut cu aproximativ 10 trilioane de dolari, potrivit datelor Institutului Internațional de Finanțe (IIF), citate de Al Jazeera. Raportată la populația planetei, suma reprezintă aproximativ 44.000 de dolari pentru fiecare locuitor.

Povara financiară devine tot mai greu de suportat, în condițiile în care economiile dezvoltate au achitat, în ultimele 12 luni, peste 3,3 trilioane de dolari numai pentru dobânzile aferente obligațiunilor guvernamentale. Suma depășește cheltuielile mondiale estimate pentru apărare, de 3,1 trilioane de dolari, investițiile în inteligența artificială, de 2,6 trilioane de dolari, și cele în energie curată, de 2,3 trilioane de dolari.

Europa resimte din plin consecințele îndatorării. Sute de mii de oameni au ieșit în ultimele săptămâni pe străzile Franței, Belgiei, Italiei și Portugaliei, nemulțumiți de scumpirea vieții, salariile mici, locuințele inaccesibile și subfinanțarea serviciilor publice. În Franța, peste 550.000 de persoane au participat la manifestațiile din 17 octombrie, potrivit Ministerului de Interne. Unele proteste au degenerat în confruntări violente, incendieri și acte de vandalism.

Franța a devenit unul dintre cele mai îngrijorătoare exemple ale crizei datoriilor. Costurile împrumuturilor guvernamentale au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2002, iar statul francez plătește în prezent o dobândă de aproximativ 5% pentru obligațiunile cu scadența la zece ani, comparativ cu 3,41% în Germania. Costul finanțării Franței îl depășește chiar și pe cel al Italiei și Greciei, țări puternic afectate de criza datoriilor suverane din perioada 2010–2012.

Statele Unite conduc clasamentul mondial al datoriei publice, cu 41,4 trilioane de dolari, echivalentul a 127% din PIB. Urmează China, cu 22,5 trilioane de dolari și o datorie de 104% din PIB, și Japonia, cu 8,7 trilioane de dolari. Japonia are însă unul dintre cele mai ridicate niveluri de îndatorare raportate la dimensiunea economiei, de aproximativ 199% din PIB.

Franța ocupă poziția a cincea la nivel mondial, cu o datorie publică de 4,2 trilioane de dolari, reprezentând 118,5% din PIB. Italia are datorii de 3,7 trilioane de dolari, echivalentul a 138% din PIB, în timp ce Germania înregistrează 3,5 trilioane de dolari, aproximativ 65% din PIB. Fondul Monetar Internațional estimează că datoria publică a Franței ar putea ajunge la 121,8% din PIB până în 2030.

Creșterea dobânzilor complică și mai mult situația. Guvernele se împrumută prin emiterea de obligațiuni, pentru care plătesc periodic dobânzi și se angajează să ramburseze sumele la scadență. Atunci când investitorii percep riscuri mai mari, aceștia solicită randamente superioare, ceea ce majorează costul noilor împrumuturi și al refinanțării datoriilor existente.

Consecințele ajung direct în buzunarele cetățenilor. Cu cât statele alocă mai mulți bani pentru plata dobânzilor, cu atât rămân mai puține resurse pentru educație, sănătate, infrastructură și pensii. Pentru a acoperi cheltuielile, guvernele pot fi nevoite să majoreze taxele, să reducă investițiile sau să contracteze noi împrumuturi.