ANRE – roșie de furie! Agenția se păruiește cu Slusari ca la Stalingrad și îi demolează acuzațiile

13 Iun. 2022, 14:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iun. 2022, 14:56 // Actual //  bani.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vine cu unele clarificări de ordin tehnic privind prețul de referință la petrol și mecanismele de stabilire a prețurilor la carburanți atât la nivel internațional, cât și local pentru a exclude orice interpretare eronată a informațiilor sau o manipulare a acestora. Asta după ce ieri, 12 iunie, președintele Asociației Fermierilor, Alexandru Slusari declara de stabilirea incorectă a prețurilor la carburanți.

Ce spune ANRE

Prețul pentru produsele petroliere derivate (de ex: benzina și motorina) este corelat cu cotațiile stabilite zilnic de către compania americană S&P Global Platts, în baza metodologiei Platts. Conform aceste metodologii, în fiecare zi lucrătoare, cumpătătorii și vânzătorii de produse petroliere își plasează prețul de cerere și ofertă pe platforma electronică Platts „Market on close” (MOC). Prețul per tonă la benzină sau motorină se stabilește la 16:30 ora Londrei (18:30 Chișinău) în baza celui mai tranzacționat preț per tonă înregistrat în acea zi.

În cursul unei zile de trading pe platforma Platts (MOC) prețul la o tonă de benzină sau motorină variază în funcție de mai mulți factori, cum ar fi: fluctuația prețului de petrol la bursele internaționale, cererea și oferta produselor petroliere, noutățile de ordin economic și geopolitic, disponibilitatea stocurilor de petrol sau produse petroliere în anumite regiuni etc. Tranzacțiile sunt separate după principiul geografic, astfel încât prețurile stabilite de către Platts să reflecte situația exactă dintr-o regiune anumită.

Prețul per tonă stabilit de către S&P Global Platts este publicat și transmis abonaților săi (companiilor de producere, traderilor, brokerilor, rafinăriilor, importatorilor etc.) după finalizarea tranzacțiilor pe platforma Platts MOC. Acest preț (cotație) este folosit de către participanții profesioniști ai pieței pentru stabilirea prețului de vânzare a unei tone de benzină sau motorină. De cele mai multe ori, în special in zona Europei de Sud – Est, modelul utilizat ca bază în tranzacții este media aritmetică a cotațiilor pentru ultimele 2 săptămâni.

Metodologia de calcul a ANRE folosește anume valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare corelată la cursul de schimb leu/dolar, la care se adaugă acciza, taxa pe valoare adăugată (TVA) și marja comercială specifică (stabilită semestrial de ANRE). Astfel, metoda de stabilire a prețului de către ANRE, exact ca și prețurile stabilite de către companii în cadrul tranzacțiilor internaționale, permite ca efectul unei creșteri sau scăderi a prețurilor produs într-o zi exactă să fie amortizat print-o valoare medie. Prin urmare, orice cădere sau creștere a prețului pe piețele internaționale, nu are un efect imediat la pompele stațiilor de alimentare din Republica Moldova, ci este atenuat de valoarea mediei și resimțită abia peste câteva zile.

În prezent, din cauza schimbărilor ce au loc pe piața mondială a carburanților, corelarea dintre cotațiile petrolul „Brent” și cotațiile Platts pentru produsele derivate din acesta (benzina și motorina), au devenit tot mai puțin probabile, fiind dictate exclusiv de cererea și oferta dintr-o regiune anumită.

La fel, este de menționat că, Republica Moldova nu dispune de unități de prelucrare a petrolului – rafinării, prin urmare, utilizarea în analize sau calcule economice a indicației de preț pentru petrolul marca ”Brent” este relevantă strict pentru prognozarea unui trend de piață, nu și a calculelor exacte. În acest scop, corectă este utilizarea cotațiilor Platts pentru benzină sau motorină. Reamintim că la data de 27.05.2022, conform datelor publicate de către ANRE, cotația medie Platts la motorină exprimată în lei a fost în mărime de 17,60 lei/litru, în timp ce la data de 10.06.2022 deja 20,62 lei/litru sau cu 17,1 % mai mult. În aceeași perioadă prețul maximal la motorină a crescut de la 27,29 lei/litru, până la 30,91 lei/litru sau cu 13,26%.

Prin urmare, comparația prezentată în spațiul public pe lângă faptul că nu a avut la bază cotațiile Platts, a fost totodată realizată incorect deoarece s-a bazat nu pe date medii, ci pe date la zi.

Președintele Asociației Fermierilor, Alexandru Slusari a acuzat ieri, 12 iunie, ANRE că ar stabili incorect prețurile plafon la carburanți și că ar fi tributara numirilor politice.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.