Antreprenorii autohtoni sunt așteptați la „Republica Moldova Prezintă”. Evenimentul va avea loc în centrul Brașovului

06 Mai 2026, 13:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mai 2026, 13:13 // Actual //  bani.md

Companiile din Republica Moldova sunt invitate să își promoveze produsele pe piața românească, în cadrul unei noi ediții a expoziției „Republica Moldova Prezintă”, care va avea loc la Brașov. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și se va desfășura în perioada 27–28 iunie 2026, în Piața Sfatului din Brașov, România.

„Participarea la acest eveniment oferă oportunitatea de a promova produsele în fața unui public larg, de a identifica noi parteneri de afaceri și de a accesa piața din România într-un cadru profesionist și dinamic”, precizează Camera de Comerț și Industrie.

Companiile interesate sunt încurajate să se înscrie până pe 5 iunie 2026. Organizatorii avertizează că numărul locurilor este limitat, iar participanții vor fi selectați în baza formularelor depuse.

 

Expoziția „Republica Moldova Prezintă” a devenit în ultimii ani una dintre principalele platforme de promovare a produselor moldovenești peste hotare, reunind producători din diverse domenii și facilitând contacte comerciale cu parteneri din România și alte state.

Formularele de participare sunt disponibile AICI.

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md