Apocalipsa motorinei: sancțiunile americane riscă să blocheze jumătate din piața Moldovei

23 Oct. 2025, 10:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2025, 10:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Fostul premier Ion Sturza avertizează că decizia Statelor Unite de a impune sancțiuni companiilor petroliere rusești Lukoil și Rosneft poate declanșa o adevărată „bombă atomică” pentru securitatea energetică a României și Republicii Moldova. Washingtonul a anunțat măsuri drastice care obligă toate băncile și companiile din lume să înceteze colaborarea cu Lukoil și subsidiarele sale unde deține peste 50% până la 21 noiembrie.

Potrivit lui Sturza, aceste sancțiuni vizează reacția Rusiei față de procesul de pace, iar efectul lor va fi resimțit în lanț în Europa de Est. Lukoil și Rosneft produc anual aproximativ 270 de milioane de tone de hidrocarburi, din totalul de 516 milioane tone al Rusiei. Circa 30% din acest volum merge la export — în India, Ungaria, Slovacia și Serbia, dar și indirect în România.

„Aici avem o mare problemă. În comparație cu alte state care au limitat deja activitatea Lukoil, în România și Republica Moldova autoritățile au fost extrem de relaxate”, a scris Sturza, amintind o discuție cu un înalt oficial român care i-a spus: „lucrează, plătesc taxe, Dumnezeu cu ei”.

Fostul premier menționează că Lukoil deține circa 20% din piața de retail în ambele țări, iar în Republica Moldova compania controlează aproape 50% din importul de motorină și 100% din cel de combustibil de aviație. „Să substitui aceste volume într-un timp scurt va fi foarte greu”, avertizează Sturza, subliniind că și în România situația e critică: rafinăria Petrotel Lukoil, cu o capacitate de 2,4 milioane de tone — 25% din totalul național — ar putea întâmpina dificultăți majore.

Lukoil operează circa 300 de stații peco în România și 100 în Republica Moldova. Acestea nu vor fi închise imediat, însă după 21 noiembrie va fi necesară o licență specială de tranziție. „Eu personal, pe ambele maluri ale Prutului, le spuneam autorităților — vom avea o problemă! Trebuia impusă vânzarea activelor Lukoil. Răspunsul a fost mereu același: ‘totul va fi bine’. Ca să înțelegem cât de influenți sunt rușii pe la noi”, a adăugat Sturza.

În opinia sa, se impune de urgență crearea unui grup de lucru la Chișinău pentru a limita pagubele economice și energetice. Singura soluție viabilă ar fi Rompetrol și, doar limitat, Petrom, „alții mari prieteni cu roșii”, scrie fostul premier.

În final, Sturza face trimitere la o decizie controversată din 2007, când kazahii au intrat pe piața românească prin preluarea Rompetrol. „La reproșul marinarului agitat, eu am răspuns: timpul ne va arăta cine a avut dreptate”, a încheiat el.

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.