Arestat în urma perchezițiilor! Ex-directorul ASP Serghei Railean, reținut pentru 72 de ore. DE CE este bănuit?

17 Nov. 2021, 12:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Nov. 2021, 12:15 // Actual //  MD Bani

Serghei Railean, fostul director al Agenției Servicii Publice (ASP), a fost reținut pentru 72 de ore. Mai exact, reținerea a avut loc ca urmare a perchezițiile desfășurate în această dimineață la domiciliul bănuitului, în Chișinău, scrie Realitatea.md.

În rezultatul acestora, oamenii legii au ridicat purtători de informații, care urmează a fi supuse expertizării informatice, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.

Acțiunile procesual-penale efectuate vin să fortifice probatoriul acumulat de autoritatea de investigație cu referire la infracțiunile de care este bănuit figurantul, legate de abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai exact, în perioada în care a condus Agenția, bănuitul a facilitat emiterea actelor de identitate – buletine de identitate și a pașapoartelor – pe numele mai multor persoane din anturajul cetățeanului Plahotniuc Vladimir, cu încălcarea vădită a procedurilor stabilite, inclusiv în lipsa solicitanților acestor acte. Trebuie menționat faptul că acțiunile de care reținutul este bănuit au fost comise în favoarea organizației criminale „Plahotniuc”, se arată în nota informativă PCCOCS.

Investigațiile continuă, iar procurorii PCCOCS vor decide asupra necesității solicitării aplicării măsurilor preventive în privința bănuitului.

Potrivit legii, bănuitul se prezumă nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, după terminarea urmăririi penale de către procurori.

Realitatea.md amintește că miercuri, 17 noiembrie, procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS), au descins acasă la un fost șef al Agenției Servicii Publice (ASP).

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.