Avertismentul lui Tofilat: Moldova riscă să rămână fără gaz din cauza blocajului în conducerea Moldovagaz

17 Oct. 2024, 07:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2024, 07:33 // Actual //  Ursu Victor

Moldova se confruntă cu riscul real de a rămâne fără gaze naturale în sezonul de iarnă, după ce, de trei săptămâni, Moldovagaz funcționează fără o conducere oficială. Blocajul este cauzat de partea rusă, care întârzie numirea noilor membri ai Consiliului de Administrație, lăsând compania fără capacitatea de a lua decizii esențiale pentru achiziția gazului. În acest moment, singurul administrator interimar, fără mandat clar, figurează cu drept de semnătură în registrele publice, dar nu poate lua decizii importante.

Sergiu Tofilat, reprezentantul Moldovei în Consiliul de Observatori la Moldovagaz, a declarat că, potrivit statutului, deciziile trebuie aprobate de o majoritate de cel puțin șapte membri, însă acest lucru nu este posibil din cauza lipsei unei conduceri complete.

„Pe 25 septembrie a avut loc ședința Consiliului de Observatori, unde trebuia să alegem noua componență a administrației, inclusiv președintele. Am trimis buletinele de vot, dar partea rusă nu ne-a comunicat cum a votat”, a explicat Tofilat.

Pe 30 septembrie, a fost solicitat procesul-verbal al ședinței, document ce trebuia prezentat în termen de cinci zile, însă nici până astăzi nu a fost primit. „Reprezentanții Gazprom au încălcat deja regulamentul Consiliului de Observatori”, a adăugat Tofilat.

Blocajul actual împiedică Moldovagaz să achiziționeze gazele necesare pentru iarnă, ceea ce ar putea lăsa Moldova fără gaz în lunile critice de iarnă (ianuarie-aprilie). Tofilat a avertizat că, dacă nu se iau măsuri urgente, țara riscă o criză energetică majoră.

„Pentru a evita acest scenariu, trebuie să numim o administrare externă la Moldovagaz. Am trimis Parlamentului un proiect de lege în acest sens și este imperativ să fie înregistrat și inclus pe ordinea de zi la următoarea ședință”, a subliniat Tofilat.

Deocamdată Ministerul Energiei nu a comentat inițiativa lui Tofilat, dar și riscul ca Moldova să rămână fără gaz.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Sept. 2026, 11:03 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova va negocia contracte de gaze naturale pe termen lung cu furnizori din mai multe state, inclusiv Qatar, Azerbaidjan și Turkmenistan, în încercarea de a obține prețuri cât mai avantajoase pentru următoarea perioadă rece. Premierul Vasile Tofan a declarat că autoritățile vor analiza toate opțiunile, cu excepția Rusiei.

Declarația a fost făcută miercuri, 30 septembrie, la începutul ședinței Guvernului. Potrivit premierului, autoritățile trebuie să se pregătească din timp pentru iarna următoare și să încerce să obțină contracte pe termen lung, cu prețuri fixe sau parțial fixe.

„O să mergem unde o să fie acest gaz, acolo o să mergem ca să-l găsim și să-l aducem pentru Moldova. Și în Qatar, și în Azerbaidjan, și în Turkmenistan, și în toate țările este complicat. Peste tot o să mergem și o să căutăm acest gaz. Doar la ruși nu o să mergem, doar la Putin nu o să mergem. În rest, toate opțiunile trebuie să le considerăm”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a precizat că situația de pe piața internațională a gazelor s-a schimbat semnificativ față de estimările făcute anterior de autorități. Pentru acest an, Guvernul a calculat inițial un preț de aproximativ 30 de euro pentru un megawatt-oră, echivalentul a circa 360 de dolari pentru o mie de metri cubi. Între timp, prețul a depășit 84 de euro/MWh, ceea ce înseamnă peste 1 000 de dolari pentru o mie de metri cubi, potrivit calculelor prezentate de șeful Guvernului.

În acest context, premierul susține că Moldova trebuie să își diversifice contractele de aprovizionare și să discute inclusiv cu state unde negocierile pentru obținerea unor volume de gaze pot fi dificile.

„O să trebuiască să umblăm în țări mai complicate ca să-l găsim, să deschidem uși, să găsim cum ajungem la oamenii aceștia ca să găsim acest gaz. O să fie negocieri foarte complicate ca să reușim să obținem prețuri sub nivelul prețului de piață. Nu trebuie să credem că cineva așteaptă acolo să ne dea nouă gazul sub prețul de piață”, a afirmat acesta.

Pe lângă contractele de aprovizionare, Guvernul pregătește și măsuri pentru protejarea consumatorilor în perioada rece. Tofan a spus că autoritățile vor încerca să majoreze sprijinul financiar acordat populației, în funcție de resursele disponibile în buget și de ajutorul oferit de partenerii externi.

„Din puținul care-l avem, să maximizăm compensațiile pentru perioada de iarnă. Asta putem să o facem”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, discuțiile cu partenerii externi pentru identificarea unor resurse suplimentare destinate compensațiilor sunt deja în desfășurare.

Anunțurile premierului vin în contextul majorării semnificative a tarifului la gazele naturale. ANRE a aprobat pe 28 septembrie un tarif de 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, care intră în vigoare de la 1 octombrie 2026.