BCE se confruntă cu o realitate rece: corporațiile profită de inflație

05 Mart. 2023, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Mart. 2023, 05:15 // Actual //  bani.md

Legislativul Băncii Centrale Europene (BCE) a descoperit la întâlnirea de analiză care a avut loc săptămâna trecută că marile corporații profită de inflația mare, în timp ce muncitorii și consumatorii plătesc facturile. La nivel macroeconomic în ultimele nouă luni prețurile la toate produsele au crescut enorm, de la energie la alimente – mai ales în țările din UE. Ca răspuns, BCE a crescut ratele dobânzilor la cel mai mare nivel al ultimelor patru decade, cu scopul de a reduce cererea și cu argumentul că prețurile mari pentru consumator vor determina creșterea salariilor, ceea ce va crea o spirală a inflației.

Potrivit Reuters, datele recente analizate de BCE au arătat că marjele de profit ale companiilor au crescut în loc să scadă. Ideea că firmele au crescut prețurile prea mult față de realitatea costurilor lor, pe seama consumatorilor și a forței de muncă, va înfuria publicul general, cu siguranță. În plus, va avea implicații și pentru băncile centrale.

Inflația stimulată de marjele mari ale firmelor tinde să se auto-corecteze dacă acestea pun frână creșterii prețurilor pentru a evita pierderea cotei de piață. Această bestie se îmblânzește diferit de cea creată de amplificarea prețurilor și a salariilor. Așa încât, descoperirea noii surse a inflației va oferi Consiliului Guvernator al BCE muniție pentru a lupta împotriva creșterii și mai mari a dobânzilor, după ce rezistența lor s-a dovedit futilă pe parcursul anului trecut, potrivit economiștilor de la Reuters.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.