Benzina scumpă aprinde inflația! Gavriliță: Carburanții pot adăuga încă 3,5%

18 Mart. 2026, 14:05
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Mart. 2026, 14:05 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Majorarea prețurilor la carburanți ar putea accelera inflația în Republica Moldova, avertizează ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. Potrivit acestuia, impactul direct al produselor petroliere asupra indicelui prețurilor de consum este unul limitat, dar efectele indirecte ar putea amplifica presiunile asupra prețurilor.

„Când vorbim despre carburanți, aceste produse contribuie la indicele prețului de consum cu circa 3,5%. Dacă ne imaginăm un scenariu dramatic în care are loc o dublare a prețurilor și aceasta se menține, ne putem aștepta ca acest lucru să se transforme într-o inflație suplimentară de aproximativ 3,5%”, a explicat Gavriliță.

Ministrul a subliniat că impactul nu se oprește la efectul direct, deoarece scumpirea carburanților va genera, în timp, majorări de prețuri și în alte sectoare ale economiei.

„În perspectivă, acest efect apare puțin mai târziu și, în mod normal, este mai mic decât contribuția directă. Totuși, va fi resimțit diferit, fiind mai pronunțat în anumite sectoare și mai redus în altele”, a precizat oficialul.

Unul dintre cele mai afectate domenii ar putea fi transportul, unde costurile combustibilului au o pondere semnificativă.

„Nu pot spune exact contribuția combustibilului în costul serviciilor de transport, dar este un domeniu care, teoretic, ar trebui să resimtă acest impact într-un timp relativ scurt, dacă prețurile se mențin”, a adăugat Gavriliță.

În aceste condiții, inflația anuală ar putea ajunge cumulativ la 8,6%, în creștere față de nivelul de 5,1% înregistrat în februarie.

Pe de altă parte, prognozele Băncii Naționale a Moldovei indică o evoluție mai moderată pe termen mediu. Astfel, rata maximă a inflației este estimată la 5,1% în trimestrul III al anului 2026, iar nivelul minim ar urma să coboare la 4,4% în trimestrul II 2027. În medie anuală, inflația este prognozată la 5,0% pentru 2026 și 4,5% pentru 2027.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.